Polițiștii din Constanța au aplicat miercuri amenzi în valoare de 4.500 de lei, după ce au prins 39 de persoane care participau la o slujbă în interiorul unui lăcaș de cult din oraș, transmite Mediafax.
Măsurile sprijinite pe rațiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ și bunăvoință, astfel încât ele să nu conducă la afectarea unor libertăți, la contrarierea și tulburarea oamenilor credincioși care compun majoritatea societății românești, arată Patriarhia Română.
Secretarul de stat din MAI, chestorul Bogdan Despescu, a adus, joi, lămuriri cu privire la întâlnirea dintre șefii din Poliția Română cu membri din clanul „Duduianu”. El a spus că nu a fost „negociată siguranța cetățenilor și nici aplicarea legii”, ci s-a urmărit „prevenirea unor incidente violente”.
Sicriul șefului clanului Duduienilor, ucis într-un conflict între interlopi, a fost adus la un priveghi cu sute de oameni. Poliţiştii au fost acolo și au dat amenzi pentru încălcarea în masă a măsurilor de protecţie sanitară.
Aproximativ 250 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor de control din județul Constanța au verificat azi noapte cum sunt respectate măsurile de protecție sanitară în principalele zone aglomerate din județ.