Guvernul Spaniei reduce impozitele pentru companiile din energie și plafonează prețul gazelor naturale. Autoritățile speră ca, astfel, să diminueze povara consumatorilor care primesc facturi tot mai mari de la o lună la alta. Chiar și așa, prețul la energie electrică anunțat astăzi a bătut orice record, cu peste 170 de euro per megawatt-oră.
Guvernul de la Madrid a adoptat marţi un pachet de măsuri de urgenţă pentru a reduce facturile mari la energie plătite de consumatori. Printre aceste măsuri se numără şi recuperarea de către guvern a mai multe miliarde de euro din profiturile extraordinare ale companiilor energetice şi plafonarea majorării preţurilor la gaze, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.