Agențiile Loteriei Române se redeschid, gradual, de astăzi. Primele trageri loto, programate duminică

Agențiile Loteriei Române se redeschid gradual de astăzi, începând cu ora 14:00, iar primele trageri loto vor avea loc duminică, potrivit unui anunț transmis de instituție. Odată cu redeschiderea agențiilor loto se reia și plata câștigurilor. Reamintim faptul că plata câștigurilor a fost suspendată în 25 martie, iar termenele pentru ridicarea câștigurilor prevăzute de regulamentele de joc nu au mai curs începând cu aceeași dată.

Măsuri ale Comisiei Europene în lupta împotriva coronavirusului

Comisia a decis să finanțeze  nu mai putin de 18 proiecte de cercetare în cazul COVID 19. Bugetul pus la dispoziție este de peste 48 de milioane de euro, la nivelul întregii Uniuni. Aceste proiecte permit unui număr de 140 de echipe de cercetare din întreaga Europă să colaboreze pentru a combate pandemia.