Preşedintele american Joe Biden a primit marţi un trimis al Vaticanului pentru a evoca invazia rusă a Ucrainei şi deportarea copiilor ucraineni, a indicat Casa Albă într-un comunicat, notează AFP.
Kremlinul a anunţat miercuri că emisarul pentru pace al Vaticanului, cardinalul Matteo Zuppi, aflat în vizită la Moscova, va discuta despre conflictul din Ucraina cu Iuri Uşakov, consilier pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters.
Cardinalul italian Matteo Zuppi, pe care Papa Francisc l-a însărcinat să încerce o mediere pentru a pune capăt războiului pornit de Rusia în Ucraina, are o experienţă substanţială în astfel de acţiuni diplomatice şi va fi în noua sa misiune unicul interlocutor din partea Vaticanului cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, a declarat vineri secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, transmite agenţia EFE.