Managerul Sp. "Victor Babeș" din București: Ce-o să facem în valul 5? Problema este rezerva de energie umană, care este pe cale de secătuire. Nu ar trebui să forțăm situația expunând din nou spitalele la un val imens de pacienți
Managerul Spitalului clinic de boli infecțioase "Victor Babeș" din București, dr. Simin Aysel Florescu, a tras un semnal de alarmă vineri seară, la TVR, privind scenariul valului 5 al pandemiei în România. Potrivit medicului, spitalele ar trebui să fie rezervate cazurilor extreme, care prezintă comorbidități și siptome severe. Nu prezența antiviralelor în spitale este problema, ci "rezerva de energie umană, care este pe cale de secătuire". "De altfel, pacienții care ajung după modelul valului 4 în spital sunt pacienți care sunt cam depășiți de tot ce înseamnă tratament antiviral - ajung în stare gravă și necesită tratamente de susținere a funcțiilor vitale", a explicat medicul.
11 decembrie 2021, 00:47