Deficit de medici de familie în județul Olt. Casa Județeană de Sănătate promite o finanțare mult mai mare pentru cadrele medicale care aleg să lucreze în comunele fără specialiști

Deficit de medici de familie în județul Olt. Tot mai mulţi medici ies la pensie, iar multe dintre comunele judeţului rămân astfel fără cadre specializate în medicina de familie. Casa Județeană de Sănătate promite o finanțare mult mai mare pentru medicii care aleg să lucreze în comunele fără astfel de specialiști sau în care există doar puncte de lucru. Bonusurile variază între 50 și 100%.

Sute de localităţi din România nu au medici de familie. CNAS acordă venituri duble celor care se stabilesc la sat, dacă în localitate nu există un alt cabinet

Sute de localităţi din România nu au medici de familie, iar oamenii ajung să se trateze doar când bolile se agravează. Şi atunci sunt nevoiţi să străbată zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital. În încercarea de a-i convinge pe tinerii medici să profeseze la ţară, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acordă venituri duble celor care se stabilesc la sat, dacă în localitate nu există un alt cabinet.

De la 1 iulie, pacienţii asiguraţi vor avea dreptul la mai multe gratuităţi prin doctorii de familie

Noul contract-cadru pentru asistenţa medicală pune mult mai mult accent pe prevenţie, astfel încât să nu mai avem atâtea cazuri de cancer, boli cardiovasculare sau diabet, depistate foarte târziu. Așadar, medicii de familie vor putea recomanda mai multe analize gratuite. Pierd însă decontarea teleconsultaţiilor. Aşa că reţetele pentru bolile cronice se vor putea elibera doar în cabinete, nu și pe email.

Medicii români, în prag de burnout. Cei mai obosiți sunt medicii din secţiile de terapie intensivă, oncologie şi pediatrie-interne. Epuizarea personalului are efecte negative și asupra pacienților

Aproape o treime dintre medicii din România sunt expuşi la burnout. Epuizarea nu are efecte doar asupra lor, ci şi asupra pacienţilor, atrag atenţia cei care au realizat studiul. Grupa de vârstă cea mai afectată este cea a medicilor tineri, sub 35 de ani. Totul se suprapune şi pe o lipsă a cadrelor medicale în mai multe zone ale ţării.

Astmul, boala perfidă care te lasă fără respirație. Diagnosticul trebuie stabilit cu atenție

Sute de mii de români riscă să nu mai poată respira. Mulţi dintre cei care suferă de astm se tratează greşit şi pot ajunge la complicaţii care uneori costă chiar viaţa. Medici de familie şi farmacişti au pornit o mişcare socială pentru ca pacienții și profesioniștii din sănătate să conştientizeze problema și să țină astmul sub control cu tratament adecvat.

Reprezentanţi ai OMS reuniți la București caută soluții petru criza de medici și au semnat o declaraţie comună

Medici puţini, care tratează mai mulţi pacienţi decât ar trebui. Bolnavi care ajung să se trateze târziu pentru că accesul la servicii medicale e din ce în ce mai dificil. Sunt probleme cu care se confruntă nu doar România, ci și alte țări europene. Reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătății, reuniți la București, caută soluții și au semnat o declaraţie comună despre cum ar putea fi coordonate politicile la nivel european.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu: “Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Peste 55% dintre medicii de familie au peste 60 de ani. În 10 ani, practic, nu vom mai avea medicină de familie”

Mai bine de jumătate dintre medicii României se concentrează în șase centre universitare. Pacienţii din restul ţării sunt loviţi tot mai rău de lipsa personalului medical, chiar şi în oraşe, nu doar la ţară. Deşi numărul doctorilor a crescut semnificativ în ultimii ani, dezechilibrele majore din teritoriu nu au fost corectate, dimpotrivă. Fără acces la servicii medicale, oamenii ajung să se trateze prea târziu. Iar peste jumătate dintre pacienţii internaţi în capitală vin din alte localităţi.

Sistemul informatic al CNAS e mai mult blocat, medicii nu pot raporta servicii și nici elibera rețete, iar pacienții așteaptă

Sistemul informatic din sănătate e din nou la pământ. Medicii de familie reclamă că de aproape două săptămâni blocajele le afectează activitatea și îi împiedică pe pacienți să obțină rețete compensate și trimiteri la medicii de specialitate. Iar varianta off-line nu este o soluție pe termen lung. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) spune că ştie despre probleme şi că vor fi remediate cât de curând.

Medicii de familie vor introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită asumarea nefuncţionării sistemului informatic pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie, precum şi prevederea ca toate formularele, inclusiv reţetele, să fie doar în format electronic, fără să mai fie necesară tipărirea lor în cabinete.