#RespectCelorDinLiniaIntai | Interviu cu Diana Cimpoeșu, eroina de la SMURD

Televiziunea Română luminează clădirea simbol a Turnului în semn de preţuire pentru cei care luptă în prima linie cu noul tip de coronavirus. În fiecare seară, în telejurnalele TVR, vom prezenta poveşti ale celor care se sacrifică în aceste zile pentru a opri virusul necruţător. Sunt cadre medicale, poliţişti, militari, jandarmi, pompieri. Fiecare merită un mare MULŢUMESC!.

Directorul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț a fost demis. Nelu Tătaru: Dacă e nevoie, introducem conducere militară și aici

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a verificat situația de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț unde conducerea unității anunța ieri că nu mai face față numărului mare de cazuri de COVID-19. În cursul serii de ieri directoul Spitalului a fost demis. Ministrul a spus, astăzi, că dacă va fi nevoie va fi introdusă conducere militară și la spitalul din Neamț.

Un ordin contestat de medici și pacienți. DSU precizează că nu se suspendă toate activităţile, iar medicii decid ce cazuri pot fi amânate

Oficial, internările care nu sunt urgente sunt suspendate pe toată perioada în care România se află în stare de urgenţă! La fel şi consultaţiile programabile, inclusiv în privat. Noul ordin militar a stârnit revolta medicilor şi a pacienţilor. Aceştia au acuzat că documentul e neclar şi pune în pericol multe vieţi. DSU precizează că nu se suspendă toate activităţile, iar medicii decid ce cazuri pot fi amânate.

Moment de reculegere în memoria ambulanțierului mort din cauza COVID-19

Echipajele din staţiile de Ambulanță din toată ţara au ţinut un moment de reculegere pentru colegul lor de la Suceava, răpus de coronavirus. Ambulanţierii au făcut o pauză de câteva minute și au pornit sirenele și girofarurile mașinilor în amintirea bărbatului de 53 de ani a cărei profesie era salvarea de vieți.

500 de medici de diferite specializări îi pot consulta online pe bucureșteni

Prin intermediul unei platforme online, bucureștenii care au probeleme de sănătate, fără a fi urgențe medicale, pot primi recomandări sau tratament în cel mult 24 de ore. 500 de medici din toate specializările le vor sta la dispozie. Cei care nu au internet sau sunt prea în vârstă pentru a se putea descurca pot suna la un call center pentru a fi ajutați.