medici
Germania și Franța înregistrează din nou creșteri semnificative ale numărului de îmbolnăviri. S-au înregistrat iar mii de îmbolnăviri și sute de morți în fiecare dintre aceste două țări, considerate motor al Uniunii Europene, dar grav lovite acum de criză.
Cea mai neagră zi din Spania, de la începutul crizei. Situația este critică în multe secții de terapie intensivă
Spania a depășit pragul de 100.000 de infectări cu COVID-19 și înregistrează peste 9.000 de morți după cea mai neagră zi de la începutul crizei.
17 cadre medicale de la Spitalul Universitar din București sunt infectate cu COVID-19. Managerul spitalului: Instituția nu e în carantină, are doar pe anumite secții o activitate mai restrânsă
Spitalul Universitar din Capitală a intrat și el pe lista unităților în care infectarea cu coronavirus ajunge să-i afecteze și pe cei care lucrează acolo. 17 cadre medicale, dar și 10 pacienți, din 6 secții ale spitalului, au fost depistați pozitiv cu coronavirus.
UPDATE Anchetă epidemiologică la Spitalul Universitar din București: 17 cadre medicale sunt infectate cu COVID-19
Este alertă la Spitalul Universitar din București. Mai multe cadre medicale au aflat că sunt infectate cu noul coronavirus. Reprezentanţii unităţii au confirmat că testele a 17 cadre medicale au ieșit până acum pozitive. Sunt infectați și 10 pacienți. Mădălina Samoilă are detalii.
"Numai atât îmi doresc, să pot să-mi schimb pansamentul. Să nu fac infecţie". Medicii nu mai pot refuza internările
Orice pacient poate fi suspect de COVID 19, chiar fără vreun test, aşa că personalul medical trebuie să se protejeze - a transmis şeful DSU. Raed Arafat i-a avertizat pe cei din spitale că pot răspunde penal dacă refuză bolnavii pe motiv că nu au confirmarea sau infirmarea infecţiei cu noul coronavirus. Mulţi pacienţi care necesită îngrijiri sunt disperaţi că nu mai sunt primiţi la spitale şi riscă să aibă complicaţii.
Federația Sanitas solicită măsuri de protecție împotriva coronavirusului pentru cadrele medicale de la Primiri urgențe
Federaţia Sanitas consideră obligatorie asigurarea echipamentelor de protecţie adecvate pentru cadrele medicale care intră în contact cu pacienţii de la Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor, se arată într-un comunicat al organizației sindicale, preluat de Agerpres.
Ionuţ Negoiţă, patronul lui Dinamo, îşi pune hotelul la dispoziţia medicilor
Ionuţ Negoiţă a intrat şi el în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Acţionarul majoritar de la Dinamo şi-a pus hotelul la dispoziţia medicilor şi asistentelor ce tratează pacienţii infectaţi cu virusul COVID-19.
Probleme la spitalele din Capitală - medici expuși la COVID-19. Treizeci de angajaţi ai spitalului Floreasca sunt în acest moment în izolare la domiciliu
Sunt tot mai multe probleme în spitalele din Capitală. La Floreasca, 30 de angajaţi sunt în izolare la domiciliu după ce au intrat în contact cu un pacient diagnosticat cu noul coronavirus. Într-o clinică privată o femeie care a născut a fost diagnosticată şi ea pozitiv, după ce inițial nu recunoscuse că a intrat în contact cu o persoana întoarsă din Spania. La spitalul "Sfântul Ioan" mai mulţi angajaţi reclamă că au fost lăsăţi complet neprotejaţi în faţa unei posibile infecţii cu COVID 19.
Pacient infectat cu coronavirus la Spitalul Floreasca. 7 medici și 23 de asistenți medicali și personal auxiliar sunt în izolare
Un bărbat în vârstă de 60 de ani care s-a prezentat, luni, la Spitalul Floreasca prezentând simptome pentru o altă patologie a fost testat pentru COVID 19 și rezultatul este pozitiv. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Victor Babeș din Capitală iar toți cei cu care a intrat în contact cu el sunt în acest moment în autoizolare.

