Sesiune extraordinară de rezidențiat. Candidați revoltați că nu se scot posturi la concurs în spitale. Rafila: Mi se pare o iraţionalitate să avem peste o mie de medici care au devenit specialişti şi ei să nu aibă unde să lucreze

Aproape o mie de absolvenţi din toată ţara au participat în Capitală la sesiunea extraordinară pentru intrarea în rezidenţiat. Concurența a fost de 1,5 pe loc. Printre candidați au fost și mulți medici care nu au unde să se angajeze și care vor să schimbe specialitatea. Oficialii anunţă că, de la anul, vor să mărească procentul posturilor asigurate prin rezidenţiat. O mie de doctori care tocmai au obţinut titlul de specialist sunt şomeri.

Reprezentanţi ai OMS reuniți la București caută soluții petru criza de medici și au semnat o declaraţie comună

Medici puţini, care tratează mai mulţi pacienţi decât ar trebui. Bolnavi care ajung să se trateze târziu pentru că accesul la servicii medicale e din ce în ce mai dificil. Sunt probleme cu care se confruntă nu doar România, ci și alte țări europene. Reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătății, reuniți la București, caută soluții și au semnat o declaraţie comună despre cum ar putea fi coordonate politicile la nivel european.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu: “Trebuie să tragem un semnal de alarmă. Peste 55% dintre medicii de familie au peste 60 de ani. În 10 ani, practic, nu vom mai avea medicină de familie”

Mai bine de jumătate dintre medicii României se concentrează în șase centre universitare. Pacienţii din restul ţării sunt loviţi tot mai rău de lipsa personalului medical, chiar şi în oraşe, nu doar la ţară. Deşi numărul doctorilor a crescut semnificativ în ultimii ani, dezechilibrele majore din teritoriu nu au fost corectate, dimpotrivă. Fără acces la servicii medicale, oamenii ajung să se trateze prea târziu. Iar peste jumătate dintre pacienţii internaţi în capitală vin din alte localităţi.

Se caută soluții pentru a nu rămâne fără medici de familie. Medic: ”Suntem niște anexe la o ștampilă cu rază scurtă de acțiune”

România riscă să rămână fără medici de familie, în lipsa unor măsuri concrete prin care absolvenții să fie atrași spre această specialitate. Este avertismentul organizațiilor profesionale și al profesorilor de top, după ce aproape 15% dintre locurile de la rezidenţiatul din toamnă pentru viitorii medici de familie au rămas neocupate. Specialiștii propun burse pentru absolvenții care acceptă să lucreze la sate şi programe de studiu atractive, dar și birocrație mai puțină și o finanțare mai bună.

50 de bani pe zi alocați unui pacient în asistența medicală primară. Medicii de familie cer majorarea bugetului pentru a rezista

50 de bani pe zi de pacient alocă România pentru asistenţa medicală primară. Medicii de familie, care au făcut calculul, cer majorarea urgentă a bugetului. Altfel nu vor putea susţine cheltuielile pentru cabinete. Costurile au explodat odată cu inflaţia. Un leu pe zi de pacient ar rezolva problema finanţării, mai ales că vor primi şi multe atribuţii suplimentare, legate de prevenţie. Dar tot mai mulţi absolvenţi se feresc să devină medici de familie şi sunt deja mulţi bolnavi de care nu are cine să se ocupe.

medici de familie

România ar putea rămâne fără medici de familie în 10 ani dacă autoritățile nu intervin. E avertismentul Colegiului Medicilor, care cere creșterea numărului de locuri pentru această ramură la examenul de rezidențiat. Problema e că medicina de familie a devenit neatractivă, a declarat ministrul Sănătății, la TVR. Alexandru Rafila spune că va lucra cu autoritățile locale pentru a schimba situația. Din cei 10 mii de medici de familie care au contracte cu CNAS, aproximativ 3000 se vor pensiona în următorii 5 ani. Doar 2.2 la sută au sub 35 de ani, explicat președintele Colegiului Medicilor.

Se închid centrele de vaccinare anti Covid. De la 1 iulie mai pot imuniza doar medicii de familie care au contract pentru vaccinări cu Casa de Asigurări de Sănătate

Vineri se închid toate centrele de vaccinare anti-Covid, inclusiv cele din spitale. De imunizări ar urma să se ocupe doar medicii de familie. Dar cei care vor să se vaccineze trebuie să dea multe telefoane pentru a afla unde pot primi vaccinul. Nu există o hartă a medicilor care-i pot ajuta. Iar mulţi ezită să deschidă flacoanele, de teamă să nu fie puşi să plătească pentru dozele rămase.

Semnal de alarmă: România are urgent nevoie de peste 2000 de medici de familie. Ce proiecte are Ministerul Sănătății

O criză gravă amenință sănătatea românilor: vom ramâne fără medici de familie în 10 ani, fiindcă aproape jumătate dintre ei au peste 61 de ani. Iar oamenii vor avea mult de suferit, în lipsa unor măsuri urgent. Avertismentul vine de la președintele Colegiului Medicilor din România. Deja sunt peste 400 de localități fără vreun medic de familie și tot mai mulți se retrag.