De ce e bine să avem haina noastră preferată pe care o purtăm mereu

Legătura emoțională și durabilitatea. Acestea sunt unele dintre motivele care ne fac să avem în garderobă obiecte vestimentare preferate, pe care tindem să le alegem mereu, deși multe altele zac în dulap cu lunile. Iar ca efect, acest tip de comportament este foarte bun pentru mediu. Ajută sustenabilitatea, scrie BBC.

UE vrea un aer mai curat, dar abia din 2035

Parlamentul European a convenit miercuri să limiteze concentrația mai multor substanțe periculoase, așa cum a cerut Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Dar, după o reacție acerbă a politicienilor de centru-dreapta, a decis să amâne cu câțiva ani data pentru îndeplinirea limitelor OMS, relatează The Guardian.

Roboți, antrenați să reînvie recifele de corali

În apele puțin adânci ale insulelor Abrolhos, la 40 de mile de coasta Australiei de Vest, Cathie Page de la Institutul Australian de Științe Marine (AIMS), testează un sistem unic ce ar urma să reanime recifele mai repede, scrie BBC.