mere
Sucuri bio, făcute din fructele şi legumele clientului. Este metoda prin care oamenii din mai multe comune din Harghita îşi pot valorifica produsele rămase că să se bucure de ele la iarnă. Le duc la centrele de procesare, unde fructele sau legumele sunt presate la rece și pasteurizate. Astfel, aportul de vitamine și minerale nu scade.
Merele de Voineşti, în pericol să dispară de pe piaţă în următorii ani
Pomicultorii din Dâmboviţa se plâng că au rămas cu merele în pivniţe, iar încasările sunt cu mult sub aşteptări. Preţurile tot mai mari la motorină şi la soluţiile împotriva dăunătorilor, le cresc costurile de producţie. În aceste condiţii, pomicultorii spun că merele de Voineşti sunt în pericol să dispară de pe piaţă în următorii ani. Cei mai mulţi nu iau în calcul asocierea.

Sucuri bio din legume și fructe, în comuna Zetea din Harghita. În județ, recolta din această toamnă este bogată
În Harghita, angajaţii din centrele de valorificare a fructelor şi legumelor lucrează zi-lumină. Localnicii nu risipesc nimic.
Producție record de mere la Voinești. Pomicultorii spun că lipsa forței de muncă se acutizează de la an la an
Producție record de mere în zona Voineşti de pe Valea Dâmboviței, unde pomii sunt încărcați de fructe. Anul trecut, merele au fost puține din cauza perioadelor de îngheț și de grindină, acum însă vremea a fost numai bună pentru livezi. Producția este și cu 30% mai mare.

Toamna Horticolă Bucureşteană - Ziua Recoltei în Campusul Agronomie-Herăstrău, de joi până duminică
Peste 150 de soiuri şi hibrizi de fructe, struguri şi legume obţinute în România vor fi prezentate la Toamna Horticolă Bucureşteană - Ziua Recoltei, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din Bucureşti şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, începând de joi până duminică, în Campusul Agronomie-Herăstrău.
Livada de meri cu autoservire de la Frumușița, Galați. Accesul este gratuit, iar culegătorii pot pleca acasă cu toate merele pe care le pot strânge
Lecţie de generozitate la Galaţi, unde proprietarul unei livezi a deschis porţile celor care vor să culeagă gratuit mere pentru acasă. Părinţii şi copiii pot petrece astfel o zi în natură. În plus, rămân cu fructele delicioase, numai bune pentru suc, gem sau compot. Cei mai încântaţi au fost cei mici: s-au jucat, au urcat în pomi şi au mâncat mere pe săturate.
Mere cât mazărea, singurele care rezistă la frigul din Siberia
Vremea neprielnică a forțat natura să se adapteze. Este cazul unui soi de măr care crește în Siberia și rezistă până la minus 60 de grade Celsius - temperatura obișnuită pentru iernile din estul îndepărtat al Rusiei. Merele, care cresc însă acolo, sunt cu totul diferite de cele cu care sunt obișnuiți cei mai mulți oameni și asta pentru că sunt de dimensiunea unui bob de mazăre.
Urmările vremii capricioase: Unii nu au ce recolta, la alții prunii se rup de bogăție
Recolta de fructe este în acest an una a extremelor: s-au copt în funcție de condițiile meteo avute în primăvară și vară. Dacă în Banatul Montan producția de prune este și cu 80% mai mică decât într-un an normal, în Subcarpații de Curbură se rup pomii de rod bogat.

Merele din Republica Moldova merg la export, în țari din Uniunea Europeană
A început culesul merelor în Republica Moldova. Agricultorii de peste Prut se așteaptă la o recoltă bună, cu 25 % mai mare faţă de anul trecut. Anul acesta, speră să își vadă marfa mai ales pe piața Uniunii Europene, la un preț mai bun față de ce obțineau de la intermediari.
- 1
- 2