mere

În perioadele mai reci, cel mai mult ne lipsesc din alimentație fructele și legumele. Este adevărat că nu prea mai avem fructe de sezon în țară – așa cum se spune că este recomandat să consumăm fructe și legume care au fost crescute cât mai aproape de locul în care ne am născut și am copilărit – dar avem destule soluții pentru a acoperi nevoia organismului de alimente proaspete.

5 alimente care ne ajută să curățăm căile respiratorii și plămânii
Lunile de primăvară sunt luni de trecere între vremea rece și cea mai caldă, iar acesta este sezonul preferat al virozelor respiratorii. Cu atât mai mult în această perioada în care se menține în topul atenției coronavirusul care a reușit să ajungă pe toate continentele, este evident că nu ne dorim să fim vulnerabili și să ne expunem la riscul de infectare COVID-19 în timp ce avem deja o viroză respiratorie sau probleme de plămâni.
Mărul este noua imagine a Republicii Moldova. Producătorii de peste Prut le oferă mere celor care sosesc pe Aeroportul din Chișinău
Mărul este noua imagine a Republicii Moldova. Cu acest fruct vor producătorii de peste Prut să-i cucerească pe turiști. Timp de trei zile, pasagerii vor primi în dar câte un măr, cu brandul de ţară “Moldova, un gust deosebit''.
Recoltă record de mere în Harghita
Recolta de mere din Harghita a depăşit orice aşteptări. Fructele cele mai frumoase ajung la vânzare, iar celelalte sunt transformate în suc. Nici măcar resturile nu se pierd: devin hrană pentru animalele sălbatice.
Locul 2 la suprafața livezilor de meri în UE, locul 7 la producție. Și totuși, importăm mere de zeci de milioane de euro
Românii au ajuns să mănânce din import inclusiv mere, care la noi se cultivă pe suprafeţe mari. Problema e că plantaţiile noastre sunt îmbătrânite, fermierii se descurcă pe cont propriu şi nu îşi permit să vândă la preţuri derizorii. Subiectul a atras atenţia inclusiv guvernatorului BNR, care este îngrijorat de deficitul comercial în creştere.
Ploi torențiale și grindină în Dâmbovița. Un tânăr a murit după ce a fost aruncat de vânt de pe acoperișul casei la care lucra
În mai multe localități din Dâmboviţa a fost urgie noaptea trecută. A plouat ore în șir, iar în câteva zone a căzut și grindina. Mulți șoferi s-au trezit cu vopseaua sărită de pe mașină.

Trei substanțe care "înfometează" cancerul. Secretul prevenirii și tratării unuia dintre cele mai comune tipuri de cancer
Turmericul, merele și strugurii ar putea deține secretul prevenirii și tratării unuia dintre cele mai comune tipuri de cancer, conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează Medical News Today.
- 1
- 2