Proiect-pilot în șase unități de învătământ. Predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor

Au rămas mai puțin de 10 zile până la startul noului an școlar. Autoritățile au pus deja pe hârtie regulile pentru siguranța copiilor, iar elevii se pregătesc să înceapă cursurile în format fizic. Unii dintre ei vor avea parte de o experiență nouă, cu metode de predare și evaluare cum nu s-au mai aplicat până acum în școlile de stat de la noi. Câteva sute de elevi vor începe pe 13 septembrie un altfel de an școlar. Şase unități de învățământ vor face parte dintr-un proiect-pilot, prin care predarea, învățarea și evaluarea vor fi adaptate în funcție de nevoile elevilor. Iar aceștia vor putea să își aleagă subiectele de studiu.