Comisia Europeană restricţionează vânzarea microplasticelor

Comisia Europeană a adoptat luni o nouă decizie importantă pentru protecţia mediului prin adoptarea de măsuri care restricţionează microplasticele adăugate în mod intenţionat în produse în temeiul legislaţiei REACH a UE privind substanţele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Studiu privind poluarea pe un lac de acumulare din Buzău, premieră în România. Particulele de plastic, periculoase pentru pești și oameni

Microplasticul poluează chiar și apele de munte și pune în pericol, deopotrivă, peștii și oamenii. O dovedește un studiu făcut în premieră în România, pe un lac de acumulare din Buzău. Datele arată că avem nevoie de legi mai bune, astfel încât lacurile, râurile, mările și oceanele lumii să nu mai fie atât de poluate.

Reprezentanții din peste 50 de țări, reuniți la Paris pentru a discuta soluțiile pentru reducerea poluării cu plastic. Experții susțin că sunt afectate atât ecosistemele, cât și sănătatea oamenilor

Reprezentanții din peste 50 de țări s-au reunit la Paris pentru a găsi cele mai bune soluții de reducere a poluării cu plastic. Ambiția acestora este și mai mare, și anume găsirea uni cadru legislativ sub forma unui tratat obligatoriu, care să fie pus în aplicare înainte de sfârșitul anului viitor. Urgența este imediată, trebuie schimbată abordarea pentru că plasticul sufocă ecosistemele și afectează sănătatea umană.