Curajul, recompensat de Casa Regală a României. Jurnalista Alina Grigore și operatorul Mihai Florea au fost premiați

Seară regală dedicată curajului civic. Este modul în care Familia Regală a României a dorit să le mulţumească celor care şi-au pus în pericol vieţile în zone de conflict pentru ca noi să avem informaţii sau pentru a ajuta oamenii afectaţi de pandemie şi război. Jurnalişti şi reprezentanţi ai mai multor ONG-uri au fost premiaţi la Palatul Regal.

EXCLUSIV Afganistan, cel mai mare producător de opiu şi heroină din lume, un an sub talibani. Dependenții de droguri, o mare problemă

Dependenţii de droguri reprezintă una dintre marile probleme ale Afganistanului. Ţara, care e cel mai mare producător de opiu şi heroină din lume, are şi câteva milioane de dependenţi pe care nimeni nu-i ajută. Talibanii sunt împotriva consumului de droguri, însă nu par să aibă succes în lupta împotriva narcoticelor. Din când în când, reuşesc doar să strângă dependenţii de pe străzile Kabulului. Un reportaj exclusiv din Afganistan, realizat de Adelin Petrişor şi Mihai Florea.

Adelin Petrișor, față în față cu unul dintre cei mai influenți talibani, din Ministerul pentru Combaterea Viciilor. Akif Muhajer: Am luptat cu plăcere. Femeile au în Islam drepturi mai multe decât în orice altă religie

Imediat după ce au luat puterea, talibanii au reînființat în Afganistan Ministerul pentru Combaterea Viciilor și pentru Propagarea Virtuților, una dintre cele mai temute instituții. Oamenii ministerului trebuie să se asigure că afganii respectă toate regulile religioase. O echipă a Știrilor TVR a stat de vorbă cu unul dintre cei mai influenți oameni din acest minister. Un reportaj în exclusivitate realizat de Adelin Petrișor și Mihai Florea.

EXCLUSIV Afganistan, un an sub talibani, prin ochii unei jurnaliste din Polonia care locuiește în Kabul. Jagoda Grondecka: "Cei care voiau să ne răpească și puneau bombe pe șosele sunt acum la guvernare"

Foarte puțini jurnaliști străini au transmis din Afganistan după ce talibanii au venit la putere. Și mai puțini sunt occidentalii care s-au stabilit permanent în capitala afgană și scriu despre viața sub talibani. O echipă a Știrilor TVR a stat de vorbă cu o jurnalistă poloneză care locuiește în Kabul de câțiva ani. Un reportaj exclusiv din Afganistan de Adelin Petrișor și Mihai Florea.

EXCLUSIV Afganistan, un an sub talibani | Jurnalismul, o profesie periculoasă. Hossai Ahmadzai, prezentatoare de știri: Trebuie să facem ce ne cer talibanii. Noi suntem bucuroase că ne lasă să muncim

Afganistanul a pierdut 60% dintre jurnaliști de când talibanii au revenit la putere, puțin mai mult de un an. În această perioadă, 40% dintre organizațiile media din această țară au dispărut. Datele au fost date publicității de Reporteri fără Frontiere, organizația franceză care apără drepturile ziariștilor și care are statut de consultant la ONU. O echipă a TVR s-a documentat și a filmat aproape două săptămâni în Afganistan și a stat de vorbă inclusiv cu jurnaliști locali. Un reportaj exclusiv din Kabul de Adelin Petrișor și Mihai Florea.

EXCLUSIV Afganistan, un an sub talibani | Sute de civili morți în atacuri ale Daesh-Khorasan. Muftiul Latifullah Hakimi, șeful reformei serviciilor de securitate: Sunt amenințări obișnuite, cum au toate țările din lume

Securitatea în Afganistan s-a îmbunătățit considerabil în ultimul an, cu talibanii la putere. Asta și pentru că tocmai cei care puneau bombe pe șosele, trimiteau sinucigași și răpeau civili au devenit conducătorii țării, spun analiștii. Chiar și așa, datele Națiunilor Unite arată că, în 10 luni, în Afganistan au murit sau au fost răniți peste 2.100 de civili, cei mai mulți în urma atacurilor Daesh-Khorasan. Un reportaj exclusiv din Kabul de Adelin Petrișor și Mihai Florea.

EXCLUSIV Afganistan, un an sub talibani | Sărăcia, cea mai mare problemă: "Mulțumesc lui Dumnezeu, viața e bună, dar nu găsești de muncă". Pe cine dau vina autoritățile. Un reportaj de Adelin Petrișor și Mihai Florea

Sărăcia este poate cea mai mare problemă cu care se confruntă guvernul taliban la un an după ce a preluat controlul Afganistanului. Potrivit Națiunilor Unite, în jur de 900.000 de slujbe au dispărut de când talibanii au venit la putere, iar zeci de milioane de afgani trăiesc în sărăcie lucie. Analiștii occidentali susțin că țara asiatică supraviețuiește în mare parte datorită ajutoarelor date de ONU și de puterile occidentale. O echipă a Știrilor TVR a încercat să vadă cum trăiesc afganii obișnuiți. Un reportaj exclusiv din Kabul de Adelin Petrișor și Mihai Florea.

Jurnaliști TVR în Ucraina | "Noi am rămas fără nimic, înțelegeți?". Mărturii din Sergheevka, stațiunea unde 21 de oameni au murit după ce rușii au bombardat un bloc, un centru de recuperare pentru copii și o bază sport

Echipa TVR este duminică seara la Sergheevka, o stațiune turistică din Ucraina, aproape de Marea Neagră, atacată barbar, într-o noapte, de forțele ruse. A fost atacul cu cele mai multe victime înregistrate în regiunea Odesa. Din Ucraina transmite echipa TVR - Alina Grigore, Mihai Florea și Claudiu Petringenaru.

EXCLUSIV Jurnaliști TVR în Ucraina | "În timpul bombardamentelor, au început să cadă pereții. Eu îmi strigam băiatul". Mărturiile pacienților internați în cel mai apropiat spital de linia frontului din sudul Ucrainei

Războiul pornit de Rusia împotriva ucrainenilor provoacă suferințe copleșitoare. Mulți dintre civilii care au scăpat cu zile din satele ruinate de rachete și bombe au răni pentru tot restul vieții. Un reportaj din cel mai apropiat spital de linia frontului din sudul Ucrainei, realizat de echipa TVR din Ucraina - Alina Grigore, Mihai Florea și Claudiu Petringenaru. Atenție, sunt imagini și informații cu puternic impact emoțional!