Donald Trump este noul preşedinte al SUA.

Într-un oraş transformat în fortăreaţă, cel mai puternic om din lume şi-a început oficial mandatul. Donald Trump a fost învestit al 45-lea președinte al SUA, într-o ceremonie transmisă în direct de Televiziunea Română. StirileTVR.ro au urmărit pas cu pas ceremoniile de la Washington şi vă oferă filmul evenimentelor.

Un uriaş concert în aer liber a fost organizat pentru Donald Trump în faţa Monumentului Lincoln

Ultima seară ca președinte ales pentru Donald Trump a fost momentul în care au început oficial ceremoniile de învestire. Un uriaș concert în aer liber, în fața unuia dintre cele mai importante monumente americane, Monumentul Lincoln, un eveniment în care artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți au făcut apel la unitate. Spectacolul a fost urmărit de la fața locului și de colegii noștri Sorin Eșeanu și Mihai Melinescu.

Donald Trump va merge pe jos de la Congres până la Casa Albă, după ce va depune jurământul. Echipa TVR a străbătut deja drumul

Donald Trump se pregătește pentru cel mai important drum din viața lui: cel spre Casa Albă. Și nu este o metaforă. Dacă vremea o va permite, el va merge pe jos de la sediul Congresului până la noua reședință a familiei: Casa Albă. Mihai Melinescu și Sorin Eșeanu au străbătut şi ei acest drum, în plină febră a pregătirilor.

În linie dreaptă, spre Casa Albă. Au început evenimentele pentru învestirea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte

Donald Trump este la Washington şi se pregăteşte să devină vineri, oficial, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. Ceremonia de învestitură a transformat capitala americană într-o adevărată fortăreaţă. Preşedintele ales a ajuns acolo la bordul unui avion militar de la baza Andrews. La Washington se află şi trimişii noştri speciali Mihai Melinescu şi Sorin Eşeanu, care au luat pulsul capitalei americane şi ne spun cum se va desfăşura ceremonia.