NATO și-a suspendat misiunea de instruire din Irak și retrage o parte din personal. Teheranul spune că are 13 scenarii de ripostă și monitorizează bazele americane din regiune

Tensiunea în Orientul Mijlociu a atins cote maxime. Irakul a cerut plecarea trupelor străine de pe teritoriul său. Mai multe țări NATO au început operațiunile de relocare a militarilor staționați aici. Secretarul de stat Mike Pompeo a apărat marți legalitatea acțiunilor americane împotriva lui Soleimani, care pregătea operațiuni contra SUA. Potrivit CNN, trupele americane din Orientul Mijlociu sunt în stare de alertă din cauza unor posibile atacuri cu drone iraniene.

Secretarul de stat american Mike Pompeo, în mesajul de Ziua Naţională: SUA vor continua să fie alături de România în eforturile de susţinere a valorilor democratice şi a statului de drept

Secretarul de stat american Mike Pompeo afirmă, în mesajul adresat României de Ziua Naţională, că SUA vor continua să fie alături de România în eforturile de susţinere a valorilor democratice şi a statului de drept, care reprezintă esenţa relaţiei dintre cele două ţări şi baza creşterii economice şi prosperităţii, potrivit news.ro.