Primii militari români s-au întors din Afganistan

Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Misiunea din Afganistan, în vremea pandemiei de coronavirus

Militarii români din străinătate luptă și ei cu pandemia. Pentru că și Afganistanul are mii de cazuri de COVID-19, în bazele militare ale NATO s-au luat măsuri de distanțare socială. Românii poartă mască și mănuși, iar la cantină s-au reașezat mesele. Măsurile au fost impuse comandamentului Alianței din Afganistan.