mineri
După ce au cheltuit sute de milioane de euro pentru închiderea minelor şi carierelor, acum autorităţile s-au răzgândit şi vor să le redeschidă. Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a anunţat că, din toamnă, vom avea o nouă lege a minelor care va contribui la reluarea exploatărilor de cupru, aur şi alte bogaţii ale subsolului. Printre perimetrele vizate pentru reînceperea mineritului este şi Roşia Montană. Însă, după ce va fi soluţionat litigiul cu compania canadiană Gabriel Resources.
Secretele mineriadei 13-15 iunie 1990. Adrian Sârbu a vrut să amplaseze o maşină-capcană în Piaţa Universităţii
Adrian Sârbu, fostul patron al trustului Media Pro, a vrut să-i arunce în aer pe manifestanţii din Piaţa Universităţii, în mai 1990! Este doar una dintre dezvăluirile halucinante care se regăsesc în rechizitoriul dosarului "Mineriada". Există o mărturie a fostului ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, care susţine că Adrian Sârbu i-a cerut 20 de kilograme de explozibil.

Accident la o mină de cărbune din China. 18 mineri și-au pierdut viața
Optsprezece mineri și-au pierdut viața în urma unei scurgeri de gaze la o mină de cărbune din centrul Chinei, relatează luni AFP și DPA, citând media de stat de la Beijing.

Procurorii publică fotografii din dosarul "Mineriada", pentru a identifica 100 de victime
Procurorii militari au decis să publice pe site-ul Parchetului General fotografii existente în dosarul "Mineriada", pentru a identifica 100 de persoane reținute din Piața Universității pe 13 iunie 1990 și care au fost duse la UM Măgurele.
Miron Cozma, audiat în dosarul 'Mineriada', la Parchetul General
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a fost audiat, vineri, la Parchetul General, de procurorii militari în dosarul 'Mineriada', în care este acuzat de infracțiuni contra umanității.

Hunedoara: Minerii de la Lupeni au decis suspendarea protestului
Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni au decis luni dimineața să suspende acțiunile de protest declanșate în urmă cu o săptămână, după ce au luat în considerare faptul că termocentralele au nevoie de cărbune pentru a produce mai mult curent electric, în condițiile în care consumul de energie a crescut pe fondul răcirii vremii.
Hunedoara:15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au intrat în greva foamei. Peste o sută de mineri de la Lupeni protestează
Un număr de 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au intrat joi dimineața în greva foamei, solicitând anularea deciziei prin care personalul auxiliar și TESA de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va lucra doar patru zile pe săptămână, a declarat, pentru Agerpres, președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crișovan.