Anul acesta vor putea fi vânați de 3 ori mai mulți urși decât anul trecut. Ecologiștii propun îndepărtarea masculilor reproducători, ducerea urșilor în sanctuare și, eventual, sterilizarea chimică a femelelor

Anul acesta se pot vâna de 3 ori mai mulți urși decât în anii trecuți. Autoritățile au luat această decizie pentru că animalele atacă tot mai mulți oameni și fac foarte multe pagube. S-a constatat chiar că urșii tineri sunt alungați de adulți din păduri și ajung prea des în satele de munte. Ecologiștii se tem însă că, odată cu mărirea cotei, vânătorii vor căuta mai curând trofeele și nu urșii care fac pagube. Totodată, consideră că sterilizarea poate fi o măsură mai eficientă de control decât împușcarea.

Ministerul Mediului: Este timpul să acţionăm fiecare, de la marii până la micii consumatori, pentru a proteja planeta noastră şi a preveni efectele distructive ale crizei climatice

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împărtăşeşte îngrijorarea cercetătorilor cu privire la consecinţele topirii accelerate a gheţarilor din mai multe zone de pe glob şi îndeamnă la acţiuni comune pentru protejarea mediului, mizând pe aportul elevilor şi profesorilor, se arată într-un comunicat.

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus iau startul pe 24 martie. Rabla Local, lansat pe 21 aprilie. Ministerul Mediului a anunţat noutăţi

Programele Rabla Clasic şi Plus încep de vineri, 24 martie. Anul acesta, prima de casare a unei maşini vechi este 7.000 de lei. În schimb, Rabla Local va porni pe 21 aprilie. Prima de casare e de 3.000 de lei. Cine vrea să beneficieze de acest program trebuie să se intereseze dacă primăria localităţii în care are domiciliul s-a înscris la Rabla Local.

Discuții despre Canalul Bâstroe ar putea avea loc săptămâna viitoare, între miniştrii Mediului din Ucraina şi România

Miniştrii Mediului din Ucraina şi România s-ar putea întâlni, la începutul săptămânii viitoare, pentru discuţii despre lucrările de pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării. Este propunerea ucrainenilor, care a fost acceptată de Ministerul Mediului de la Bucureşti. Vor fi primele discuţii oficiale pe acest subiect sensibil pentru care ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat la Ministerul de Externe.

Scandalul Bâstroe: Ministerul Mediului anunță disponibilitatea unei discuții oficiale cu partea ucraineană. MAE încurajează Ministerul Transporturilor să dea curs unei întâlniri tehnice între autorităţile din cele două state

Ministerul Mediului va transmite disponibilitatea pentru organizarea unei întâlniri, la începutul săptămânii viitoare, cu partea ucraineană, pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bâstroe ale Dunării, precizează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat către news.ro.

Ambasada Ucrainei: Lucrările de dragare pe șenalul maritim navigabil se execută în mod permanent de mai mulți ani. Partea ucraineană a informat Administrația Fluvială a Dunării de Jos

Ambasada Ucrainei la București transmite, într-un comunicat, că "toate lucrările de dragare pe Dunăre, desfășurate în prezent de către partea ucraineană, care sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei, sunt de natură operațională curentă și vizează exclusiv întreținerea căii navigabile, adică asigurarea siguranței navigației prin menținerea caracteristicilor tehnice actuale, precum și eliminarea consecințelor de colmatare naturală."

MAE: România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe. Punctul de vedere al autorităților române, transmis Comisiei Europene

Reprezentanții Ministerul Afacerilor Externe susțin că vor transmite Comisiei Europene că România se opune intenției Ucrainei de a face lucrări de dragare pe Canalul Bâstroe și subliniază faptul că, până acum, nicio instituție din țara noastră nu a fost informată despre lucrări de adâncire a acestui canal pe care le-ar face ucrainenii.