Turcan: Îmi doresc să nu găsim scuze şi să facem eforturi maxime ca Legea consumatorului vulnerabil să se aplice de la 1 noiembrie

De săptămâna viitoare cei cu venituri mici ar putea începe să depună formularele pentru ajutoarele la încălzire şi energie electrică, potrivit legii consumatorului vulnerabil. Ministrul Muncii, Raluca Țurcan a anunțat că persoanele care se încadrează în limitele de venit stabilite de lege trebuie să completeze un formular la primărie pentru a primi factura redusă. 

Primele 202 000 de dosare de pensie, evaluate complet. Pensiile foarte mici ar urma să crească după recalculare. Pensionarii acuză că procesul nu e transparent

Recalcularea pensiilor se anunță dificilă și de lungă durată. Până acum, puțin peste 200 de mii de dosare din cele 5 milioane au fost finalizate. Iar alte câteva zeci de mii trebuie reevaluate, pentru că au fost descoperite erori. E nevoie și de mai mulți angajați la casele de pensii, spune ministrul Muncii. Raluca Turcan dă asigurări că nicio pensie nu va scădea, după recalculare.

Premierul Florin Cîțu: Memorandumul privind salarizarea nu vine cu nicio reducere în sectorul bugetar. Ministerele trebuie să prezinte în 30 de zile viziunea pentru familiile ocupaționale pe care le coordonează

Premierul Florin Cîţu a ținut să precizeze joi, la finalul ședinței de guvern, că memorandumul propus de Ministerul Muncii privind salarizarea în sistemul public nu vine cu nicio reducere. "Prin acest memorandum intenționăm să creștem acele salarii care au fost mereu lăsate în urmă prin inechitățile legislației adoptate în trecut. Și, de asemenea, salarizarea în sectorul public va deveni unitară, predictibilă echitabilă și va fi de asemenea în corelație cu eficiența instituțiilor publice", a subliniat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

"Nu mi se pare oportună o întoarcere în câmpul muncii a mamei, în condițiile în care copilul are totuși nevoie de ea". Reacții după creșterea stimulentului de reinserție, aprobată de guvern

Mamele care se reîntorc la muncă la câteva luni după naştere vor primi mai mulţi bani de la stat. În cazul lor, stimulentul de reinserţie a fost majorat de la 650 la 1.500 de lei prin ordonanţă de guvern. Banii în plus ar trebui să le ajute să găsească pe cineva pentru îngrijirea micuţilor.

Stimulentul de reinserție pentru părinți, aprobat de guvern. Raluca Turcan: Este o măsură care încurajează întoarcerea la muncă și care scade riscul deprofesionalizării

Guvernul a aprobat astăzi ordonanța de urgență care dublează stimulentul de reinserție pentru mamele care se întorc mai repede la muncă. Vor primi 1.500 de lei dacă revin la lucru până când copilul împlinește 6 luni. Potrivit ordonanței, se ia în calcul și perioada în care părinții au fost în șomaj tehnic la calculul perioadei pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului. Odată ce părintele s-a întors la muncă mai devreme de împlinirea vârstei de 6 luni a copilului, dar nu din vina lui își pierde locul de muncă, iar în intervalul de 2 ani își regăsește un alt loc de muncă, atunci poate să beneficieze de acest stimulent de inserție.