Cred că demisiile politice au fost suficiente, pentru moment este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate - a spus Klaus Iohannis, în scandalul azilelor

Aflat la Bruxelles, unde participă la un summit al Uniunii Europene cu Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, șeful statului a fost îngtrebat de jurnalista TVR Ramona Avramescu dacă va semna decretele pentru Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero, după ce Marius Budăi și Gabriela Firea și-au dat demisiiile de la Ministerele Muncii și, respectiv, al Familiei, dacă este cazul să asistăm și la alte demisii, așa cum cere PSD.

Simona Bucura-Oprescu şi Natalia Intotero sunt propuse de PSD pentru ministerele Muncii și Familiei, în urma demisiilor lui Marius Budăi și Gabrielei Firea

Deputatele PSD Simona Bucura-Oprescu și Natalia Intotero sunt propuse de conducerea PSD să preia Ministerul Muncii, respectiv al Familiei. Cele două posturi sunt vacante după demisiile lui Marius Budăi și Gabrielei Firea, în urma scandalului legat de condiţiile din centrele de îngrijire din Ilfov. Social-democraţii s-au reunit luni în Consiliul Politic Naţional, pentru prima dată în format online.

Firea: Avem aproape 6.000 de persoane care s-au înscris în programul de creştere a natalităţii

Aproape 6.000 de persoane s-au înscris în programul de creştere a natalităţii, prin care statul român, prin Ministerul Familiei, decontează suma echivalentă în lei a 3.000 de euro pentru procedurile de fertilizare in vitro (FIV), iar anul acesta vor fi decontate 2.500 de proceduri, a declarat, marţi, ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, în faţa membrilor Comisiilor reunite de buget-finanţe, cu prilejul dezbaterilor pe marginea Legii bugetului de stat pe 2023.

Bunicii copilului internat în Danemarca, declarați apți să-l crească. Mama a fost vizitată în arest de fratele ei

Bunicii materni ai bebelușului din Danemarca, ai cărui părinţi sunt arestați pentru suspiciunea că și-ar fi agresat copilul, se pot ocupa de creșterea și educarea lui. Este concluzia angajaților de la Protecția Copilului Vaslui, care au făcut o anchetă socială. Între timp, tânără mamă a fost vizitată de fratele ei pentru prima oară în arest. Cazul a stârnit interes și în Parlament. Senatorul Titus Corlățean cere guvernului să se implice pentru repatrierea mai multor copii români care au ajuns în grija altor state.

UPDATE Reprezentanții Ambasadei României la Copenhaga i-au vizitat pe părinții reținuți în Danemarca. Ministrul Familiei le-a solicitat autorităţilor daneze o soluţie comună pentru aducerea în România a copilului familiei Rotundu

Bunicii materni ai copilului Mathias Rotundu, aflaţi în judeţul Vaslui, şi-au exprimat primii disponibilitatea de a-l îngriji, iar Autoritatea Naţională pentru Drepturile Copilului şi Adopţie a demarat procedurile de evaluare a acestora, a transmis astăzi ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, pe Facebook. Ca urmare a demersurilor întreprinse pe lângă autorităţile daneze în regim de urgenţă, reprezentanţii Ambasadei României la Copenhaga i-au vizitat duminică pe părinţii minorului, în centrele de detenţie în care aceştia se află în prezent, informează Ministerul Afacaerilor Externe.

Priorități guvernamentale | Măsuri pentru familii și tineri. Vârsta de pensionare nu va crește. Pensiile pentru decembrie, plătite de săptămâna viitoare

Mai mulți tineri angajați, facilități pentru familiile cu copii, dar și pensii, alocații și salarii mai mari. Sunt câteva dintre planurile pe care noul guvern le are pentru următorii ani. De altfel, noii miniștri și-au preluat mandatele cu multe promisiuni. Nu vom oferi doar vouchere și suplimente, spune ministrul Familiei, în timp ce oficialul de la Muncă dă asigurări că nu va majora vârsta de pensionare.

Gabriela Firea: Susțin ca toți copiii să beneficieze de educație sanitară, chiar și cu noțiuni de sexualitate, cu acordul familiei. Despre avort: Femeile să decidă, să dispună de propria viaţă, de propriul corp

Ministrul propus pentru Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a declarat la audierile în comisii că susţine ca toţi copiii să beneficieze de educaţie sanitară, care să cuprindă şi noţiuni de sexualitate, dar aceasta să fie realizată de oameni specializaţi şi cu acordul familiei.