Protest spontan la Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni din Capitală

Aproximativ 70 de angajaţi din personalul TESA al Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală au întrerupt lucrul și solicită guvernanţilor să le fie plătite drepturile salariale. Oamenii care asigură serviciile în departamentul administrativ, financiar, juridic sau transporturi se plâng că sunt plătiţi insuficient, în condiiţile în care şi aşa personalul este insuficient și sunt nevoiţi să facă zeci de ore suplimentare pentru care nu primesc bani.

Protestele continuă în sistemul sanitar. Alexandru Rafila, după întâlnirea cu sindicaliștii din Sănătate: Negocierile vor continua. Propunerile trebuie discutate în coaliție şi remediate în Parlament

Protestele continuă în sistemul sanitar. Există nemulţumiri legate de salarii în Direcţiile de Sănătate Publică, dar şi în Ministerul Sănătăţii. După zile de proteste şi scandări, sindicaliştii s-au întâlnit, dimineaţă, cu ministrul Sănătăţii. Alexandru Rafila susţine revendicările şi a anunţat că propunerile trebuie discutate în Coaliţie şi remediate în Parlament.

Ministrul Sănătății, la TVR Info: Puţine şcoli au cursuri de educaţie pentru sănătate. În privința testării consumului de droguri în școli, este o temă lansată de cineva care nu se pricepe. Nu transformi testarea într-un element de coerciție

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că doar aproximativ 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de educaţie pentru sănătate, dar precizează că numărul şcolilor unde se fac aceste cursuri este mic.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății a fost respinsă în Cameră

Deputații au respins, miercuri, moțiunea simplă împotriva ministrului Sănătății.  S-au înregistrat 89 de voturi "pentru", 161 "împotrivă" şi 15 abţineri. Documentul intitulat "Ministrul Rafila - turistul leneș și cinic care lasă România fără Spitale" a fost inițiat de parlamentarii USR și de la Forța Dreptei.