minori abuzaţi
Doi frați din județul Arad au fost legaţi de un copac, bătuţi cu bastonul și înfometaţi. Cel care i-a trecut prin aceste chinuri a fost chiar tatăl vitreg, polițist de meserie, cu acordul tacit al mamei. Într-un final, unul dintre copii s-a plâns șefului de post din localitate și abia atunci coșmarul copiilor a luat sfârșit. Iar părinții nu mai au voie se se apropie de cei mici. Vă avertizăm, urmează informații cu puternic impact emoțional!
Cresc pedepsele pentru abuzurile sexuale asupra minorilor. Senatorii au ridicat de la 14 la 15 ani vârsta de la care un adolescent își poate da consimțământul pentru un act sexual
Abuzurile sexuale împotriva minorilor vor fi aspru pedepsite. Senatul a adus o serie de modificări în ceea ce priveşte protejarea libertăţii şi integrităţii sexuale a copiilor. Anual, în România, peste 100 de minori sunt victime ale violurilor, ceea ce plasează ţara noastră pe primul loc în Uniunea Europeană.
O adolescentă de 15 ani din Prahova și-a reclamat tatăl la Poliție, pentru abuz sexual. Bărbatul a fost arestat preventiv
După ani de chin, o adolescentă de 15 ani din județul Prahova și-a făcut curaj și a mers la Poliție să-și reclame tatăl, pentru abuz sexual. Instanţa a dispus trimiterea bărbatului în arest preventiv. Fata și cei doi frați ai săi au fost preluaţi de reprezentanții de la Protecția Copilului. Atenție, sunt informații cu un puternic impact emoțional!
"Ia de aici. Unde-i cuţitul?". Femeia care și-a lovit crunt fetița de doi ani, cercetată sub control judiciar. În fața anchetatorilor, mama și-a recunoscut fapta și a declarat că o regretă
Femeia din Constanța care și-a bătut crunt fiica de 2 ani va fi cercetată sub control judiciar. Ea este acuzată de violenţă în familie. Copila și ceilalți doi frați ai săi au fost preluați de Protecția Minorilor și sunt în grija unor asistenți maternali. Tatăl lor este în străinătate. Atenție, sunt informații cu puternic impact emoțional! Imaginile sunt atât de șocante, încât am decis să nu le difuzăm.

Un patron de piscină a fost arestat preventiv pentru viol. Este suspectat că ar fi pus substanțe interzise în băuturile răcoritoare ale unor fete
Acuzații revoltătoare la adresa unui patron de ștrand din Târgu Jiu. Bărbatul a fost arestat preventiv, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu două minore. Anchetatorii au indicii că totul s-ar fi întâmplat la piscina pe care o deține omul de afaceri și că acesta le-ar fi pus substanțe interzise și alcool în suc celor două fete. Părinții lor sunt șocați, mai ales că îl cunoșteau de ani buni pe bărbat și nu-l credeau în stare de astfel de fapte.

Caz șocant: Un bărbat din Dej și-ar fi agresat sexual propria fiică timp de patru ani, de când minora avea doar 10. Arestare preventivă pentru 30 de zile
Ani de chin! Asta a avut de îndurat o fată de doar 10 ani de la propriul tată. Bărbatul, spun anchetatorii, ar fi abuzat-o sexual. Cazul şocant a fost descoperit în judeţul Cluj. Este al treilea de acest gen într-o săptămână. Vă avertizăm că urmează informații cu puternic impact emoțional! Bărbatul care și-a supus fiica la chinuri groaznice este din Dej și ar fi făcut aceste lucruri îngrozitoare când erau singuri acasă. Tatăl acuzat de viol este acum după gratii, cel puțin pentru următoarele 30 de zile.

Primarul localității ilfovene Ștefăneștii de Jos, acuzat că ar fi abuzat o minoră de 12 ani, va fi cercetat în libertate
Ionel Robert Ştefan, primarul din Ştefăneştii de Jos, județul Ilfov, reţinut joi seară în dosarul de act sexual cu un minor și viol, şantaj şi influenţarea declaraţiilor, va fi cercetat în libertate. Decizia a fost luată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pe motiv că "nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza reţinerii".

8 persoane reținute în urma unor percheziţii în Constanţa la proxeneţi care traficau minori
Procurorii DIICOT au efectuat 13 percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa într-un dosar în care mai multe persoane sunt acuzate că au obligat minori să se prostitueze.
Caz cutremurător de pedofilie în Franța. Un medic chirurg ar fi abuzat peste 200 de copii în decursul a 30 de ani
Un caz cutremurător de pedofilie a fost scos la iveală în Franța. Un medic chirurg e dat în judecata pentru abuzuri comise asupra copiilor timp de 30 de ani. Anchetatorii au găsit inclusiv jurnale în care el povestea toate grozăviile. Vă atenționăm că urmează detalii cu puternic impact emotional.