Președintele Aleksandr Lukașenko a ordonat ministrului de Interne să restabilească ordinea la Minsk. Un manifestant rănit de glonț în timpul unui protest a murit la spital. Este al treilea deces de la începutul manifestațiilor împotriva realegerii președintelui Lukașenko, contestate de opoziție. Între timp, unități ale armatei din Belarus desfășoară exerciții în apropierea graniței cu Lituania și Polonia, ca reacție la o pretinsă amenințare din exterior.
Liderii ţărilor Uniunii Europene vor transmite, cu ocazia summitului extraordinar programat miercuri, un mesaj de solidaritate cu opoziţia din Belarus şi vor cere Rusiei să nu se implice în fosta republică sovietică, afirmă oficiali UE citaţi de Reuters.
Contestarea celui mai longeviv şef de stat din Europa se extinde. Manifestanţilor li s-au alăturat muncitori din uzinele de stat, poliţişti şi chiar un ambasador. Guvernul de la Minsk a demisionat. Într-un mesaj surprinzător, Lukașenko a anunţat că ar putea fi organizate, totuşi, noi alegeri prezidenţiale, dar numai după ce vor fi aprobate schimbările pe care el vrea să le facă în Constituţia ţării.
A mai trecut o noapte cu proteste violente la Minsk. Manifestanții contesta rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit cărora Alexandr Lukașenko a obținut un nou mandat cu 80% din voturi.
Vară fierbinte şi plină de sport la TVR. România va fi reprezentată la Minsk de 123 tricolori, care vor lua parte la cele 15 discipline sportive. La Izvorani a fost prezentat lotul cu care vom participa la această mini-olimpiadă.
Incident la uriașele aplicații militare Zapad 2017, desfășurate în comun de Rusia și Belarus. Un elicopter a lansat din greșeală două rachete aer-sol în direcția spectatorilor.