DNA: Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul preşedinte al Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Mircea Beuran, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA pentru că ar fi primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul București a decis prelungirea măsurii preventive

Tribunalul Bucureşti a decis sâmbătă prelungirea arestului la domiciliu în cazul medicului Mircea Beuran, în dosarul în care acesta este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la UMF "Carol Davila" Bucureşti. Decizia nu este definitivă. Poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, precizează Agerpres.

Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv joi ca medicul Mircea Beuran să rămână în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Medicul Mircea Beuran, acuzat că ar fi primit mită 10.000 de euro, în arest la domiciliu

Ies la iveală noi detalii explozive din dosarul celebrului medic Mircea Beuran. Potrivit referatului procurorilor, ar fi luat mită 10 000 de euro, mascați într-o cutie de cadouri de 35 de lei. Suma ar fi trebuit să îi asigure unui alt medic un post de profesor la Facultatea de Medicină din Capitală, care făcuse rost de bani de la bancă. Iar șpaga ar fi fost intermediată de un alt medic chirurg celebru, un fost rector al Universității Carol Davila. Acum, Mircea Beuran se află în arest la domiciliu.