miting
Săptămâna a început cu un nou protest. Angajaţii Caselor de Asigurări de Sănătate din toată ţara au oprit lucrul timp de două ore, între 10.00 şi 12.00. Ei sunt nemultumiţi că au salariile prea mici, au rămas prea puţini, iar volumul de muncă este uriaş. Protestatarii ameninţă cu o grevă generală, care ar bloca sistemul sanitar. Ministrul Sănătăţii spune că problema este serioasă şi va fi tratată ca atare.

Federaţia Solidaritatea Sanitară anunță proteste: pe 8 iunie miting în Piaţa Victoriei şi de la 1 iulie grevă generală. Rafila: Eu nu am o informaţie legată de o grevă generală. Am avut o întâlnire ieri cu cei de la Sanitas
Lucrătorii din Sănătate vor organiza un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală în data de 8 iunie urmând ca, la 1 iulie, să fie declanşată greva generală, potrivit unui comunicat al Federaţiei Solidaritatea Sanitară.

Miting în fața Consulatului rus de la Constanța, la un an de la invadarea Ucrainei. ”Nu ne vom preda niciodată. Vom lupta!”
Un miting împotriva crimelor de război ale Rusiei are loc vineri în fața Consulatului rus de la Constanța. La eveniment sunt prezenți peste o mie de ucraineni.

Protestul sindicaliştilor din Sănătate şi Asistenţă Socială s-a încheiat
Protestul sindicaliştilor din Sănătate şi Asistenţă Socială, organizat marţi în Bucureşti, pentru a doua zi consecutiv, s-a încheiat odată cu oprirea participanţilor la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) - Sector 1.

Mișcări sociale de amploare în Regatul Unit. Guvernul a mobilizat militari ca să înlocuiască personalul aflat în grevă
Circa 1.200 de militari vor fi mobilizaţi în Regatul Unit pentru a-i înlocui pe ambulanţieri şi personalul poliţiei de frontieră, aflat în grevă, a anunţat guvernul înainte de o nouă săptămână marcată de numeroase încetări ale lucrului, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ambulanţierii, proteste pe termen nelimitat. Gheorghe Chiș: Dacă nu se va face achiziție de ambulanțe până anul viitor, serviciul va intra într-o criză tehnică
Peste o mie de salariaţi din serviciile de Ambulanţă protestează pe termen nelimitat. Protestul a început marti la ora 10 prin pichetarea Ministerului Afacerilor Interne unde este și sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Oamenii sunt nemulţumiţi în primul rând de salarizare, apoi de lipsa autospecialelor. La rândul său, Raed Arafat le-a răspuns sindicaliştilor că în ultimii 4 ani au fost livrate peste 900 de ambulanţe către serviciile din ţară.
Sindicaliștii din Poliție, în stradă. Polițist: După aplicarea legii salarizării, nouă ne-au scăzut salariile. Puterea noastră de cumpărare e mult mai mică
Zeci de polițiști și angajați din penitenciare au protestat marți în Capitală, nemulțumiți de modul în care sunt acordate sporurile.
Dosarul "10 August" | Mai mulți jandarmi, inclusiv un colonel, audiați ca suspecți
Astăzi au fost reluate audierile în Dosarul 10 august. 19 jandarmi au fost puşi sub acuzare în dosarul reprimării violente a mitingului Diasporei din 2018. Ancheta în acest caz a fost reluată acum de procurorii de la Secția Militară a Parchetului General.

Miting al siderurgiştilor, la Ministerul Energiei, din cauza creşterii preţului la energie şi gaze naturale
Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM, împreună cu Sindicatul Liber Aluministul, organizează joi un miting de protest între orele 11:00-13:00 în faţa sediului Ministerului Energiei.