O mămică povestește despre condițiile în care a stat internată cu fiul ei la Spitalul Județean Constanța: praf, cearceafuri rupte, pături zdrențuite

Încă un spital în stare critică: o mămică din Constanţa susţine că a stat cu copilul internat în condiţii care pun în pericol pacienţii. Într-un pat cu saltea ruptă, acoperit de un cearşaf sfâşiat şi o pătură zdrenţuită. În salonul din secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean nici praful nu era şters. Mai multe mame şi-au adus de acasă lenjerie de pat de frică să nu ia vreo afecţiune dermatologică.

Invazie de furnici la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Constanţa

Acuzații grave la Spitalul din Constanța. Mai multe mame reclamă că mâncarea servită copiilor, la secția de Pediatrie, este greu de acceptat. Una dintre ele susține că s-a simțit rău. Mai mult, într-unul dintre saloane, furnicile care se plimbau pe pervaz, au ajuns pe lenjeria de pat și s-ar fi urcat pe un bebeluș de numai două luni. Reprezentanții spitalului susţin că au făcut verificări și au ajuns la concluzia că nemulțumirile sunt nefondate.

Gândaci, pături murdare și lenjerie ruptă. Imagini de groază surprinse în secția de pediatrie a Spitalului de urgență din Craiova

Anchetă la secția de pediatrie a Spitalului judeţean de urgență din Craiova. Direcția de Sănătate Publică s-a autosesizat în urma unor imagini revoltătoare, apărute în mediul online. Un părinte a filmat gândaci care mișună pe paturile ocupate de mame și copii. Reprezentanții instituției ridică din umeri și chiar insinuează că imaginile nu ar fi din spital.

Pereți scorojiți, paturi vechi și mobilier ruginit: imagini dintr-un salon al celui mai mare spital de boli infecțioase din Banat

Imaginile au fost postate de o timișoreancă pe internet și au stârnit un val de revoltă. Problema este însă mult mai veche. Și durează de zeci de ani. Abia recent unitatea a intrat într-un amplu proces de renovare. Dar lucrările avansează greu și se fac treptat, de la un etaj la altul. Timp în care o parte dintre pacienți trebuie să îndure mizeria.

Gândaci pe pereți, pe dulapuri, în chiuvete, în pat. Mărturiile unor mame care și-au păzit copiii de insecte în spitalul județean Arad

Spitalul judeţean din Arad, acaparat de gândaci. O mamă a filmat insectele în salonul în care a stat internată alături de copilul ei. Ciudat este că spitalul a trecut prin mai multe dezinsecţii, dar gândacii nu dispar. Angajaţii susţin că saloanele sunt supraaglomerate şi tot pacienţii ar fi de vină, pentru că aduc mâncare de acasă. Oficial însă, conducerea spitalului nu a comentat imaginile.