După incidentele de la protestele din Capitală, 6 persoane au fost conduse la secția de poliție, au fost date amenzi în valoare de 7.500 lei

În urma incidentelor de miercuri seară, de la protestele din Piața Victoriei, Jandarmeria a transmis un comunicat prin care informează că 6 persoane au fost conduse la secția de poliție și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 7.500 lei. Referitor la informațiile apărute în presă cu privire la ridicarea unui jurnalist german, Jandarmeria precizează că acesta a forțat dispozitivul aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor și a fost sancționat cu amendă de 500 de lei.

Controversa Codurilor Penale: Înalta Curte sesizează CCR. Iohannis: "Sunt legi cu dedicație". Tăriceanu: "Au permis abuzuri".

"PSD încearcă să amputeze puterile Justiției şi votează legi cu dedicație pentru Dragnea". Este comentariul preşedintelui Klaus Iohannis referitor la modificarea fulger a Codului de procedură penală. Parchetul General şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ce s-a întâmplat luni seara, iar Înalta Curte a atacat, la CCR, modificarea Codului. În schimb, Călin Popescu Tăriceanu apără decizia luată în Parlament.

K.Iohannis: PSD votează legi cu dedicație pentru Dragnea. Voi folosi prerogativele constituționale pentru îmbunătățirea Codului de Procedură

Președintele Klaus Iohannis a catalogat modificarea Codului de Procedură Penală de aseară drept "lege cu dedicație pentru Dragnea", votată de PSD. "Dacă citim aceste modificări la Codul de Procedură Penală, multe sunt făcute cu dedicație, altele sunt făcute clar pentru a opri procurorii din investigație. Evident că voi folosi prerogativele constituționale pentru a solicita o îmbunătățire a acestui text. La momentul oportun o să scriu aceste chestiuni fie Curții Constituționale, fie Parlamentului".

Schimbări radicale în Codul de Procedură Penală. Deputații au votat articole contestate de Opoziție și de magistrați

Un nou Cod de Procedură Penală, contestat inclusiv de magistrați și care se va aplica pentru prima dată retroactiv, a fost votat în mare viteză, de majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Opoziția a reclamat că nu a avut timp să citească cele 300 de pagini ale raportului primit de la Comisia Iordache și că nu a existat o dezbatere reală. Camera Deputaților este decizională. Opoziția a anunțat că va contesta proiectul la Curtea Constituțională.

Codul de Procedură Penală a fost adoptat de Cameră. Opoziția reclamă că legea e în favoarea liderilor politici cu probleme penale

Din nou tensiuni în Parlament. La scurt timp după ce a devenit public raportul Comisiei de modificare a legilor justiției privind Codul de Procedura Penală, au și început dezbaterile în plenul Camerei Deputaților. Este un proiect controversat, iar Opoziția reclamă că nu a avut timp să citească cele 300 de pagini pentru a putea vota. Urmărește subiectul Andreea Dumitrescu.