monarhie
Monarhia suedeză sărbătorește Jubileul de aur.
EXCLUSIV Încoronarea Regelui Charles, dintr-o altă perspectivă. Tessa Dunlop, doctor în istorie: Avem o monarhie care este un simbol, dar fără puterea din timpul Reginei Elisabeta a II-a. Pentru Charles e mai greu
Majoritatea britanicilor a trăit cu bucurie încoronarea Regelui Charles al III-lea. Însă sunt și mulți nemulțumiți. De altfel, în Londra au fost organizate și proteste față de monarhie, unele chiar pe traseul ceremoniei de sâmbătă. Aproape 65 de oameni au fost arestați. Pentru mulţi tineri britanici, monarhia nu mai este relevantă spune Tessa Dunlop, doctor în istorie şi fost jurnalist BBC, care a stat de vorbă, la Londra, cu echipa Știrilor TVR.

Charles al III-lea. Încoronarea | Viaţa Reginei consoarte Camilla, în zece date-cheie
Camilla va fi încoronată regină pe 6 mai alături de Regele Charles al III-lea, care îi este soţ de 18 ani. Este prima regină consoartă divorţată din Regatul Unit şi alte regate din Commonwealth. Prezentăm în continuare 10 momente-cheie din biografia ei, potrivit AFP.
Palatul Buckingham, noi detalii despre ziua încoronării regelui Charles al III-lea
A rămas mai puţin de o lună până la încoronarea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii. Au fost trimise invitaţii către monarhi şi reprezentanţi ai unor monarhii, preşedinţi, dar şi oameni simpli. Toate detaliile sunt deja puse la punct. Pajii care vor purta trenele fac repetiții, traseul a fost stabilit, iar publicul a aflat și ce trăsuri vor duce cuplul regal la încoronare.

Mai are viitor monarhia în lume? Subiectul, dezbătut la „Referendum”, de la TVR INFO
Mihai Rădulescu îşi provoacă invitaţii şi publicul să-şi spună opiniile privind unul dintre subiectele momentului la nivel mondial. Argumente pro şi contra monarhie vin de la specialişti în ştiinţe politice, în direct la TVR INFO.

Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă au vizitat Țara Galilor
Emoții puternice, durere, dar și respect uriaș arătat noului suveran britanic în Țara Galilor. Regele Charles al treilea și Regina Consoartă, Camilla, au fost primiți cu mare căldură la Cardiff. Suveranul și-a îndeplinit îndatoririle ceremoniale care atestă statutul său de nou monarh și șef al statului. Cuplul regal a primit condoleanțele publicului pentru decesul Reginei Elisabeta a II-a, care a domnit 70 de ani.

Klaus Iohannis va participa la funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Preşedintele a semnat astăzi în cartea de condoleanţe deschisă la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra, a transmis Administrația Prezidențială.
Prinţul Charles a mers la Viscri, în județul Brașov
Prinţul Charles, aflat într-o vizită privată în România, a fost primit cu bucurie de localnicii din Valea Zălanului. Moștenitorul coroanei britanice s-a dus la reședință pe care o are în acest sat din județul Covasna. Apoi a mers și la Viscri, în județul Brașov, acolo unde nu a mai ajuns în ultmii trei ani, din cauza pandemiei de COVID.
Trenul Regal a pornit în călătoria simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai, în prezenţa mai multor susţinători şi oficiali
Aproximativ o sută de susţinători ai Monarhiei - membri ai Asociaţiei de Reconstituiri Istorice "Ferdinand I", voluntari ai Crucii Roşii, cercetaşi - au venit, marţi, pe peronul Gării Regale Băneasa pentru a asista la plecarea Trenului Regal, care va face o călătorie simbolică la sărbătoarea naţională de 10 Mai.