Banca Naţională a României a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4.7348 lei/euro, în scădere cu 0.21% faţă de valoarea atinsă luni, cel mai mic nivel din ultimele 4 luni, notează News.ro. Totodată, lira sterlină a scăzut la cel mai slab nivel din ianuarie până în prezent.
Moneda națională a pierdut 4 bani față de euro într-o singură zi, până la un curs de peste 4 lei şi 75 de bani. Este cea mai mare devalorizare din acest an. Analiştii şi reprezentanţii pieţei bancare fac estimări alarmante. Se vorbeşte despre atacuri speculative asupra leului. Consultanţii financiari cred că investitorii au înţeles că BNR nu mai are suficiente instrumente pentru a susţine moneda naţională. În aceste condiţii, cel mai probabil, deprecierea leului va continua în acest an.