Ministrul de Interne a anunțat Ordonanța Militară 10: vârstnicii pot ieși în intervalele 07.00 - 11.00 și 19.00 - 22.00. TEXTUL ORDONANȚEI, publicat în Monitorul Oficial

Autorităţile relaxează restricțiile de circulație în cazul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani. Astfel, acestea vor avea la dispoziţie 7 ore pe zi să meargă la cumpărături, să-şi rezolve treburi urgente sau să facă mișcare. Măsura anunţată de preşedintele Klaus Iohannis și detaliată de ministrul de Interne, Marcel Vela, se regăseşte în Ordonanţa Militară nr. 10. Până la anunțarea altor măsuri, rămân obligatorii declarațiile pe proprie răspundere pentru fiecare ieșire din casă. Documentul a fost publicat luni seară în Monitorul Oficial. StirileTVR.ro vă prezintă integral textul noii ordonanțe.

Ordonanțe de urgență aprobate de guvern, respinse de la avizarea ulterioară

Consiliul Economic și Social a refuzat azi să ia în discuție cinci dintre ordonanțele de urgență aprobate de guvern săptămâna trecută. Membrii instituției spun că nu dau avize pe acte normative deja aprobate, ci doar pe proiecte. Chiar în timpul ședinței, trei dintre ordonanțe, inclusiv una care își aștepta avizul, au apărut în Monitorul Oficial, deci sunt în vigoare.

21 ordonanțe de urgență sunt la un pas să intre în vigoare

Toate cele 21 de ordonanțe de urgență aprobate marțea trecută și nepublicate încă în Monitorul Oficial ajung cel târziu marți, anunță premierul desemnat, Ludovic Orban. Printre acestea se află ordonanța privind alegerile anticipate, cea care modifică finanțarea din programele de sănătate, dar și una în baza căreia se vor lua măsuri suplimentare împotriva coronavirusului.

OUG privind legile justiţiei şi procurorul european, în Monitorul Oficial

Ordonanța care schimbă regulile în justiție a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri seară și trebuie aplicată. Asta în ciuda faptului că procurorii au protestat față de noile reguli. Cei din Brașov au ieșit în stradă, iar DNA și DIICOT au trimis comunicate prin care critică ordonanța lui Tudorel Toader. Comisia Europeană anunță că va cere explicații autorităților române privind noile modificări aduse din nou justiției prin ordonanță de urgență.