Morile de apă din Banat, legende scoase la suprafață și redate comunității

Morile de apă din Banat, faimoase cândva pentru făina pe care o dădeau, sunt readuse la viață. Un bărbat din Timiș a cumpărat moara de la Balinţ, veche de peste 100 de ani, și a restaurat-o. Asociația Acasă în Banat încearcă acum să o promoveze și să o transforme în obiectiv turistic. Toate morile de apă din Timiș au fost fotografiate și localizate, iar informațiile vor fi puse la dispoziția publicului pe o platformă online.