A murit Nelu Ploieșteanu. Cântărețul avea 70 de ani

A murit Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România. Avea 70 de ani și era internat în spital, bolnav de COVID. Medicii au încercat timp de două săptămâni să-i salveze viața. Nelu Ploiesșeanu s-a stins la doar o săptămână după decesul Corneliei Catanga, și ea răpusă de complicațiile provocate de COVID.

Au decedat încă doi pacienți transferați de la Institutul ''Matei Balş'' în urma incendiului

Numărul celor care au murit în urma incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală a ajuns la 10, după decesul unei femei în vârstă de 70 de ani și cel al unui bărbat în vârstă de 80 de ani. Ambii au fost diagnosticați cu Sars CoV 2 și prezentau comorbidități.  Cauza deceselor va fi stabilită după autopsie. Anchetatorii continuă cercetările la faţa locului.