muncă la negru

Controalele pentru scoatere la suprafaţă a muncii la negru sau la gri vor continua şi în acest an, în baza unui protocol între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, a afirmat joi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş.

Un angajator din București a fost amendat, după ce a fost depistat cu peste 800 de lucrători care munceau la negru
Inspectorii de muncă au depistat și au amendat un angajator din Bucureşti care avea 827 de lucrători fără contract de muncă. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi.
De la anul, românii vor avea acces online la informaţiile despre contractele lor de muncă și vor putea verifica dacă angajatorii le plătesc la timp dările
Din 2023, românii îşi vor putea verifica vechimea în câmpul muncii cu doar câteva click-uri pe internet şi vor afla dacă angajatorii le-au plătit contribuţiile către stat. În prezent, avem o lege care le permite angajaţilor accesul online la datele proprii, dar nu se poate aplica, pentru că platforma nu există. Experţii preconizează că implementarea acestei legi va duce la diminuarea muncii la negru şi a evaziunii fiscale.

Munca nedeclarată şi subdeclarată, cu consecințe negative asupra vechimii și pensiei salariatului, dar și asupra economiei. Ce este "munca la gri"
Consecinţele muncii nedeclarate şi subdeclarate se reflectă negativ atât asupra salariatului, în privinţa drepturilor aferente contribuţiilor sociale, cât şi în economie, prin distorsionarea mediului concurenţial, susţine Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat la Inspecţia Muncii.
Plătiți cu salariul minim doar pe hârtie
Ministrul Muncii vrea să schimbe legea, iar muncă la gri să devină oficial contravenţie. Acum, statul închide ochii iar patronii care le dau bani negri angajaților nu păţesc nimic. Doar în primele şapte luni ale acestui an, inspectorii ITM au amendat firmele cu 51 de milioane de lei pentru că lucrau cu muncitori fără forme legale. În realitate, nimeni nu ştie cu exactitate numărul acestora, ci doar că cei mai mulţi sunt pe şantiere şi în restaurante.
Ministrul Muncii vrea să reducă munca la negru. Bonele şi menajerele ar putea beneficia de pensie, ajutor de şomaj sau servicii medicale
Bonele şi menajerele ar putea beneficia de pensie, ajutor de şomaj sau servicii medicale. Ministerul Muncii vrea să reducă munca la negru şi să legifereze acest tip de activităţi casnice. Persoanele care prestează astfel de servicii ar urma să fie plătite cu tichete speciale, care apoi pot fi transformate în bani.

Soluții pentru contracararea muncii la negru: menajerele, bonele și grădinarii, plătiți cu tichete. Vor avea asigurări de sănătate și contribuţie la pensie
Peste 1,2 milioane de români care nu sunt activi pe piaţa muncii şi despre care autorităţile au suspiciuni că muncesc de fapt la negru ar putea fi impozitați. Ministerul Muncii are în lucru un proiect prin care vrea să reglementeze toate activităţile pentru care românii iau bani la negru. Vor fi plătiți prin tichete. Statul va opri o parte din sumă, dar vor beneficia de asigurări de sănătate și vor avea contribuţie la pensie.

Papa Francisc: Coronavirusul nu este o scuză pentru exploatarea lucrătorilor
Angajatorii trebuie să respecte demnitatea angajaţilor, în special a lucrătorilor migranţi, în pofida dificultăţilor economice provocate de criza coronavirusului, a declarat miercuri Papa Francisc, citat de Reuters.
Anchetă de amploare la Milano. Sunt vizați curierii pe biciclete. Munca la negru, nerespectarea regulilor în trafic și condițiile precare de igienă, în atenția procurorilor
Mâncarea livrată la birou sau acasă pe bicicletă este de câțiva ani una dintre cele mai înfloritoare afaceri în multe țări. Dar condițiile de muncă ale angajaților și problemele din trafic au atras atenția oamenilor legii. Procurorii din Milano au demarat o anchetă prin care vor să facă ordine în acest sector.