Sfârșit de săptămână excelent pe pârtii. Domeniile schiabile, luate cu asalt de turiștii care s-au bucurat de vremea bună și de un strat de zăpadă perfect

După un început de săptămână cu vânt și ger năpraznic, finalul a adus o zi superbă pentru cei aflați la munte. Stațiunile sunt pline, la fel și pârtiile, iar instalațiile de transport pe cablu au funcționat non-stop. Cum vremea a fost excelentă, iar stratul de zăpadă, perfect, turiștii s-au desprins cu greu de zăpadă și de frumusețea peisajului.

Șeful Salvamont România trage un semnal de alarmă: Nu încurajăm drumețiile organizate pe internet între oameni care nu se cunosc. Au existat situații în care unii dintre participanți au fost abandonați

La munte temperaturile au mai scăzut și au apărut și primii fulgi de nea, urmează o minivacanță și cel mai probabil, stațiunile de munte vor fi din nou pline. Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, trage un semnal de alarmă cu privire la drumețiile organizate ad-hoc, pe internet, între necunoscuți.

METEO | Cod roșu de ninsori și viscol. Județele vizate de atenționarea meteo

Cod roșu de viscol în mai multe județe din centrul țării. Sunt vizate zonele montane înalte din Carpații Meridionali, unde vântul va atinge 120-140 kilometri pe oră. Meteorologii au emis și un Cod portocaliu de vânt puternic și cantități însemnate de precipitații pentru şase județe din nordul şi nord-vestul ţării.