Papa Francisc în Myanmar. 200.000 de oameni au asistat la o slujbă în aer liber

Pace şi reconciliere: a fost mesajul transmis de Papa Francisc în Myanmar cu ocazia unei slujbe în aer liber la care au asistat aproape 200.000 de oameni. Nici de această dată Suvernaul Pontif nu s-a referit direct la minoritatea musulmană din statul predominant budist şi care este victimă a ceea ce comunitatea internaţională numeşte "epurare etnică".

Marea migrație Rohingya. O mare dramă umanitară, ignorată de lumea întreagă

Naţiunile Unite trag din nou un semnal de alarmă asupra uneia dintre cele mai mari crize umanitare ale zilelor noastre - uriaşa migraţie a unei minorităţi musulmane din fosta Birmanie către Bangladesh. Potrivit ONU, ceea ce se întâmplă în zonă este genocid şi epurare etnică - şi durează de ani de zile.

Viață în centrele de refugiat. Imigranții riscă tot ca să ajungă în Europa

Războaiele și viața mizerabilă i-au făcut pe cei mai mulți să fugă din țările lor și să vină la noi, pe bătrânul continent. Mulți minori au străbătut acest drum lung al disperării ca să ajungă într-un centru din care speră să nu fie niciodată trimiși acasă. Ajung însă, de multe ori, să fie racolați de bandele crimei organizate.

Din ce în ce mai mulți migranți musulmani trec la creștinism în Finlanda

Tot mai mulţi musulmani care solicită azil în Finlanda se convertesc la creştinism. Speră că aşa vor obține mai uşor mult-râvnitul permis de şedere. Peste 1.000 de cazuri au fost semnalate până acum - iar serviciile de imigraţie spun că este un fenomen specific finlandez. Nu mai există aşa ceva în celelalte ţări nordice şi nici măcar prin alte părţi, în Europa.