EXCLUSIV David Popovici: Mă gândesc pur și simplu la măreție și la ce înseamnă pentru atât de mulți oameni să ating peretele ăla

A fost o nouă seară magică oferită de David Popovici! A reușit dubla 100 și 200 m și la Campionatele europene de la Roma, după câștigarea celor două probe și la Mondialele de la Budapesta. "Acum sunt unul dintre rechini", a spus marele David după performanța uluitoare, transmisă în exclusivitate de TVR. A câștigat detașat proba de 200 de metri. A obținut al treilea timp din istoria probei și a stabilit trei recorduri - al competiției, european și mondial de juniori. La numai 17 ani, David Popovici duce așadar România acolo unde nu a reușit nicio campanie de promovare a țării, plătită cu milioane de euro.

EXCLUSIVITATE David Popovici, după ce a obținut aurul european la 200 m liber: M-am luptat ca de la rechin la rechin și, da, sunt unul dintre rechini acum. Am fost dintotdeauna

La scurt timp după festivitatea de premiere, David Popovici s-a oprit pentru a le da autografe fanilor care îl așteptau entuziasmați după încă o performanță uluitoare - aurul european la 200 m liber! Luni seară a doborât recordul mondial și european de juniori, precum și pe cel al Campionatelor Europene de Natație de la Roma. "M-am luptat ca de la rechin la rechin și, da, sunt unul dintre rechini acum, am fost dintotdeauna, dar acum pot să mă afirm un pic mai bine", a declarat David Popovici ÎN EXCLUSIVITATE pentru TVR.

Campionatele Europene de Natație de la Roma | AUR pentru David Popovici la 200 m liber cu nou record mondial și european de juniori! Competiția este transmisă de Televiziunea Română

David Popovici este campion european și la 200 m liber! Mai mult, în cursa de luni seară a doborât recordul mondial și european de juniori, precum și pe cel al competiției, cu timpul de 1:42.97. Fiecare zi este ziua marilor emoții ale victoriei pentru România de când au început Campionatele Europene de Natație de la Roma. TVR este din nou martor al istoriei și transmite competiția care ne aduce atâta bucurie.

Campionatele Europene de Nataţie de la Roma | David Popovici, calificat de pe prima poziție în finala la 200 m liber, care se va desfășura luni seară, LIVE la TVR! Andrei Mircea Anghel ratează calificarea la 50 m spate

Regele natației în cursa de 100 de metri liber a intrat din nou în bazinul de la Roma, la câteva ore după succesul fantastic de sâmbătă seară. David Popovici a concurat duminică dimineață în serii la 200 de metri liber și la ștafeta de 4×100 m liber. Duminică seara s-a calificat în finala la 200 m liber cu cel mai bun timp! Finala va fi transmisă luni, de la ora 19.06, LIVE pe TVR 1. Andrei Mircea Anghel nu a trecut duminică seara de semifinale la 50 m spate.

Campionatele Europene de Nataţie de la Roma | David Popovici se califică în semifinale la 200 m liber. Andrei Mircea Anghel se califică și el în semifinală la 50 m spate!

Sâmbătă, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului European de Natație pentru seniori de la Roma. Popovici a stabilit și un nou record mondial în această probă (46.86). Astăzi a concurat în serii la 200 m liber și s-a calificat în semifinală cu al doilea timp. Andrei Mircea Anghel s-a calificat și el în semifinală la 50 m spate, cu al 13-lea timp. Din păcate, România nu s-a calificat în finala la 4×100 m liber.