Zăpadă și viscol la munte, unde drumarii au scos utilajele pentru deszăpezire. Arborii căzuți au blocat mai multe drumuri

Peisaj de iarnă autentică e în multe zone înalte de munte. Stratul greu de omăt și vântul puternic au pus la pământ arbori care au blocat unele drumuri. În stațiuni, puțini s-au încumetat să înfrunte rafalele și de 80 km pe oră. Salvamontiștii fac apel la cei care vor să se bucure de tabloul hibernal să poarte echipament adecvat când merg pe trasee montane.

Primul episod de iarnă, cu ninsori și vânt. Drumarii intervin în țară cu utilaje și material antiderapant. Până mâine dimineaţă, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea

Iarna s-a instalat în mai multe zone din România. A nins ore în şir la munte, iar viscolul a făcut şi mai aprig frigul. Şi în nordul Moldovei, mai multe județe au fost acoperite de zăpadă. Iar ninsoarea nu se opreşte nici în următoarele ore. Până mâine dimineaţă, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea, cu ninsori şi vânt puternic.

Lapoviță, ninsoare și vânt, în primul episod de iarnă din acest an. La București sunt așteptați primii fulgi de zăpadă. De luni, vremea se încălzește

România se pregăteşte pentru primul episod de iarnă veritabilă. Temperaturile scad semnificativ în următoarele ore în toată ţara. Iar weekendul începe cu vreme extremă în mai multe regiuni. Ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Meteorologii anunţă cod galben de vânt puternic şi ninsori la munte în Munții Banatului și în Vestul Carpaților Meridionali. Vântul se mută apoi şi în sud-estul ţării, iar în Bucureşti vor cădea şi primii fulgi de zăpadă.

Apar primele semne de iarnă. La munte a nins în mai multe regiuni, iar vremea s-a răcit. Au fost emise două coduri galbene de ninsoare în zonele montane, la peste 1.400 de metri, iar în zonele de câmpie se așteaptă rafale puternice de vânt

După o toamnă lungă, apar primele semne de iarnă. La munte a nins în mai multe regiuni, iar vremea s-a răcit. De altfel, meteorologii au emis două coduri galbene de ninsoare în zonele montane la peste 1.400 de metri, în timp ce în zonele de câmpie se așteaptă rafale puternice de vânt de până la 70 de km la oră.