Cum s-au descurcat autoritățile române după explozia nucleară de la Cernobîl | Date care nu au mai fost publicate până acum, obținute de la Florentina Constantin, chimistă, specialistă în igiena radiațiilor

Pe data de 26 aprilie 1986, la Cernobîl s-a întâmplat cea mai mare catastrofă nucleară din Europa. În primele zile, URSS nu a comunicat nimic despre accident, iar această atitudine iresponsabilă a agravat mult situația. Aceeași secretomanie tipic comunistă a fost adoptată și de oficialitățile din China, cu privire la actuala epidemie de coronavirus izbucnită în Wuhan.

Cernobîl – filmul unui dezastru. Pe 1 mai 1986, catastrofa de la Cernobîl a fost menționată în treacăt doar în câteva ziare din România

Cu 34 de ani în urmă omenirea se confrunta, pentru prima dată de la cel de-al doilea Război Mondial, cu un eveniment care afecta aproape întreaga planetă. A început nebăgat în seamă, apoi a devenit nociv, măsurabil, sesizabil în moștenirea pe care ne-a lăsat-o. A început cu neîncredere, cu mușamalizarea dezastrului, cu ascunderea adevărului. Nu știm nici acum exact câți oameni a afectat. Sau afectează.

CNCAN: Prezenţa ruteniului pe teritoriul României nu a mai fost detectată după 3 octombrie

Prezenţa ruteniului pe teritoriul României nu a mai fost detectată ulterior datei de 3 octombrie. Măsurătorile efectuate de Institutul de Securitate Nucleară din Franţa arată că nivelul concentraţiei nu a pus în pericol sănătatea populaţiei sau mediul, au transmis, luni, reprezentanţii Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN), la solicitarea Agerpres.

Rușii vor adevărul despre norul radioactiv. Mii de oameni care acuză autoritățile de dezinformare au demonstrat la Celyabinsk

Mii de protestatari ruși acuză autoritățile că au încercat să mușamalizeze scurgerea radioactivă de ruteniu, care a dus la formarea unui nor radioactiv deasupra Europei. Câteva mii de persoane au ieșit în stradă la Celyabinsk, în semn de protest față de opacitatea autorităților. Are detalii Liviu Iurea, corespondentul nostru la Moscova.

Un rucsac cu GPS demască atacurile radioactive. Specialiștii fac verificări la concerte, meciuri de fotbal și proteste

Norul radioactiv care a străbătut Europa a ridicat din nou problema securității nucleare. Concertele, meciurile de fotbal și mitingurile cu sute de oameni sunt locurile în care se pot da cel mai ușor atacuri radioactive. Specialiștii în securitate de la noi lucrează sub acoperire ca să detecteze zonele contaminate și trec de multe ori drept turiști străini sau alpiniști.