noroi
Fenomen neobişnuit în Elveția, la poalele Alpilor. O acumulare de noroi s-a transformat într-o adevărată fântână arteziană și s-a revărsat pe străzile unui sat.
Bolnav pe drumul disperării. Un bătrân din Dâmbovița este transportat săptămânal cu căruța, prin noroaie, la spital
Imagini dramatice în Pietrari, o localitate din Dâmbovița. Pentru a ajunge la spital, un bolnav este cărat săptămânal cu căruța prin noroaiele care ajung până la genunchi. Ambulanța sau pompierii nu au nicio șansă să ajungă în localitate, în caz de urgență. Autoritățile locale ridică din umeri. Urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional.
Copiii dintr-o comună dâmbovițeană merg aproape o oră prin noroi pentru a ajunge la școală
În multe din satele din ţară, noroiul de pe drumuri nu mai miră pe nimeni. Şoselele comunale ar trebui asfaltate, dar autorităţile locale spun că nu există bani pentru astfel de lucrări. Cei care se chinuie sunt localnicii, care înoată în noroi, zi de zi, şi copiii care ajung, cu greu, la şcoală.
"Noroi avem cât îi lumea"! Localnicii dintr-un sat bihorean au rămas fără drumuri în urma unei lucrări de modernizare
Revoltă într-un sat din Bihor. Localnicii sunt nemulțumiți că o lucrare de modernizare, începută și abandonată pe vremea fostului primar, le-a stricat de tot drumurile. Acum, din cauza noroiului, le e tot mai greu să circule și trebuie să-şi care copiii în spate, până la şcoală.
- 1
- 2