În Rusia a început mobilizarea rezerviştilor care sunt trimişi la pregătire înainte de ajunge pe front. Iar cei vizaţi de acest ordin ar fi de cel puțin trei ori mai mulți decât cifra de 300 de mii avansată de ministrul apărării. Mulți preferă să plece din ţară, iar traficul aerian, dar și cel la granițele terestre ale Rusiei, s-a intensificat semnificativ. În multe orașe continuă și protestele, după ce ieri poliția a reținut peste 1300 de oameni.
Curtea Supremă de la Moscova a anulat şi ultima licenţă de funcţionare pentru Novaya Gazeta, cea a paginii de internet. Decizia a fost aspru criticată de redactorul-şef al publicaţiei, laureatul premiului Nobel pentru Pace Dmitri Muratov, care a spus că va face apel.
Jurnalistul rus Dmitri Muratov, redactor șef al publicației independente Novaya Gazeta, își scoate la licitație medalia Nobel pentru Pace, pentru a ajuta copiii refugiați ucraineni, potrivit The Guardian.
Jurnalistul Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru pace, a fost atacat într-un tren. Redactorul șef al cotidianului Novaia Gazetta a anunțat pe canalul sau de Telegram că în compartiment a fost turnată o substanță roșie care i-a iritat ochii.
Novaya Gazeta și-a suspendat întreaga activitate după ce a primit un nou avertisment de la serviciul federal de control al Rusiei. Redactorul șef, Dmitri Muratov, laureat la Premiului Nobel pentru Pace în 2021, a spus că ziarul nu va mai publica nimic până la încheierea operațiunii militare din Ucraina.
Ziarul rus Novaya Gazeta a anunțat că următoarea sa ediție va apărea în limbile rusă și ucraineană, într-un act rar de disidență publică împotriva războiului în Rusia, notează The Guardian.