nuntă regală
Prinţesa Iman, fiica regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, s-a căsătorit duminică cu un finanţist de origine greacă în cadrul unei ceremonii organizate la palatul regal din apropierea capitalei Amman, relatează AFP.
Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit fără fast cu logodnicul său, Kei Komuro
Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit marţi, după ani de controverse, cu logodnicul său Kei Komuro, însă a renunţat la fastul ritualurilor tradiţionale şi la importanta indemnizaţie acordată de obicei femeilor din familia imperială care se căsătoresc cu oameni de rând, informează AFP.
Nuntă la Casa Regală Britanică. Prințesa Eugenie, nepoată a Reginei Elisabeta a II-a, s-a căsătorit cu Jack Brooksbank
Nuntă mare astăzi la Windsor: Prințesa Eugenie, una dintre cele două nepoate ale Reginei Elisabeta a II-a, s-a căsătorit, astăzi, cu Jack Brooksbank, președintele unui club exclusivist. Idila a început în 2010, când mirii s-au cunoscut la schi, în Elveția.
O nouă nuntă regală britanică. Prințesa Eugenie, nepoata Reginei Elisabeta, se căsătorește pe 12 octombrie
Șirul cununiilor din familia regală a Marii Britanii continuă. O nepoată a reginei va fi următoarea care va păși în fața altarului. Organizatorii nunții au început deja să facă ultimele retușuri pentru ziua cea mare. Iar evenimentul va fi transmis în toată lumea.
Ducele și ducesa de Sussex și-au amânat luna de miere
"Sunt mândră să fiu femeie și feministă". Acesta este primul text scris de Meghan Markle, ducesa de Sussex, pe site-ul familiei regale. Un nou gest neconvențional, după discursul atipic pe care l-a rostit la recepție, în care i-a mulțumit prințului Charles pentru primirea în familia regală. Între timp, designerul care a creat rochia de mireasă a dezvăluit ce i-a spus ducele de Sussex după ceremonie, iar Palatul Kensington a dat publicității noi fotografii de la nuntă.
A lăsat Anglia pentru România. O scriitoare britanică stabilită în Brașov așteaptă cu emoție nunta regală
Ca orice britanic, şi Arabella McIntyre Brown abia aşteaptă nunta Prinţului Harry, pe care o va vedea la vecini, pentru că nu are televizor. Arabella e scriitoare şi şi-a găsit alinarea şi puterea de muncă în Transilvania, într-un sat mic de la poalele munţilor. S-a mutat în urmă cu 8 ani, când a decis să-şi cumpere o casă la Măgura. Despre puterea vindecătoare a satului românesc, într-un reportaj realizat de Sorin Cosma.
Nunta prințului Harry cu Meghan Markle, transmisă sâmbătă, în direct la TVR
Prinţul Harry al Marii Britanii şi logodnica lui, Meghan Markle, se vor căsători sâmbătă în cadrul unei ceremonii oficiale care va combina eleganţa protocolului regal cu strălucirea evenimentelor organizate la Hollywood. Evenimentul poate fi urmărit în direct la TVR. Sâmbătă, de la ora 13.00, v-am pregătit o serie de ediţii speciale pentru a reflecta nunta regală de la Castelul Windsor.
Prințul George va fi paj al mirelui, iar prințesa Charlotte va duce trena miresei la nunta prințului Harry cu Meghan Markle
Prinţul Harry şi viitoarea sa prinţesă americană, Meghan, au sosit deja la Windsor. Turiştii care vizitează zilele acestea castelul se pot trezi chiar lângă celebrul cuplu - de fapt lângp reproducerile din ceară ale celor doi. Extrem de convingătoare, însă.
Windsor, numărătoare inversă. Megharrycino, o băutură în vogă. Mama miresei a sosit la Londra
A început numărătoarea inversă pentru marele eveniment al anului. Marea Britanie se pregăteşte de nunta regală. Turiştii care au venit special pentru căsătoria prinţului Harry cu Megan Markle au sosit deja. În acest context, a fost activat nivelul sever de alertă teroristă.

