Obiceiul "Păştenilor", din localitatea Vinerea, județul Alba

În Joia Mare, în localitatea Vinerea din județul Alba, are loc un obicei vechi de peste 70 de ani. Păştenii, bărbații care au împlinit 60 de ani, duc la biserica ciubere, lumânări, desagi, vin şi pâine. Toate acestea sunt sfințite și vor fi împărțite credincioșilor în noaptea Învierii. Obiceiul, unic în Transilvania, atrage turiști în fiecare an.

Ritualul spălării picioarelor din Joia Mare

În Joia Mare, înaite de Cina cea de Taină, Iisus a spălat picioarele celor doisprezece apostoli. Ritual care s-a păstrat în unele zone din țara noastră până astăzi. La Galați, Episcopul Dunării de Jos, Casian Crăciun a spălat picioarele a 12 copii sărmani. Același ritual l-a săvârșit și Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț care a spălat picioarele a 12 preoți.