Rusia promite reluarea discuţiilor privind cerealele ucrainene dacă ONU obţine rezultatele cerute de Moscova, în următoarele trei luni

Rusia a dat miercuri un termen de trei luni Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ca aceasta să obţină "rezultate concrete" asupra aplicării componentei ce priveşte exporturile agroalimentare ruseşti inclusă în acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, caz în care Moscova urmează să reia negocierile asupra prelungirii acestui acord din care s-a retras marţi acuzând că nu a fost respectată acea componentă a înţelegerii.

RĂZBOI ÎN UCRAINA | Cel puţin şase persoane au fost ucise în atacurile ruseşti. Trupele ucrainene continuă contraofensiva şi eliberează tot mai multe localităţi din est

Cel puţin şase persoane au fost ucise, astăzi, în atacurile ruseşti asupra Ucrainei. Trei dintre victime au fost în Odesa, port la Marea Neagră, care este tot mai des ţinta loviturilor ruseşti. În acest timp, trupele ucrainene îşi continuă contraofensiva şi eliberează tot mai multe localităţi din estul ţării.

Trei oameni au murit şi 26 au fost răniţi după ce rușii au atacat cu drone orașul ucrainean Odesa. La Bahmut, armata ucraineană a pătruns mai bine de un kilometru pe teritoriul ocupat de ruși

Cel puțin 3 persoane au fost ucise și 26 rănite în orașul ucrainean Odesa. Armata rusă a folosit rachete balistice și drone de producție iraniană, iar resturi ale proiectilelor distruse de apărarea antiaeriană ucraineană au căzut peste blocurile de locuințe. În acest timp, la Bahmut, armata ucraineană a pătruns mai bine de un kilometru pe teritoriul ocupat până recent de ruși.

Armata ucraineană a distrus un depozit cu muniție al rușilor. Putin a afirmat că a început contraofensiva și a eșuat. Acoperișul unei case din Herson a ajuns pe o plajă din Odesa

Operațiunile de evacuare și salvare a sinistraților din zonele inundate după distrugerea barajului de pe Nipru au loc în paralel cu operațiunile militare. În mesajul său din fiecare seară, președintele Volodimir Zelenski a spus că situația de pe linia frontului este principalul obiectiv. În ședința statului major s-a discutat despre furnizarea și distribuirea de muniție și consolidarea artileriei ucrainene și a apărării aeriene.