Organizația Națiunilor Unite: În anul pandemiei, numărul celor forțați să-și părăsească locuințele a crescut

Numărul persoanelor forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza conflictelor, persecuţiilor şi încălcării drepturilor omului s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la 82,4 milioane la sfârşitul anului trecut, a indicat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite. "În anul COVID, într-un an în care deplasarea a fost practic imposibilă pentru cei mai mulţi dintre noi (...) 3 milioane de persoane au fost dislocate în mod forţat", a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, pentru Reuters.

22 aprilie, Ziua Planetei Pământ. Când Mama-Pământ ne trimite un mesaj. Google celebrează Terra printr-un doodle special

În 22 aprilie, sărbătorim Pământul. Este Ziua Planetei Pământ, dar şi Ziua Internaţională a Mamei-Pământ (ONU). Natura suferă! Oceanele sunt pline de plastic și devin mai acide. Căldura extremă, incendiile și inundațiile, precum și un sezon record de uragane din Atlantic, au afectat milioane de oameni. Acum ne confruntăm cu COVID-19, o legătură între sănătatea noastră și sănătatea ecosistemului nostru.

21 aprilie - Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei

La 21 aprilie 2021, Organizaţia Naţiunilor Unite aniversează, pentru a patra oară, Ziua mondială a creativităţii şi inovaţiei, cu scopul de a sublinia importanţa pe care creativitatea şi inovarea o au pentru numeroase aspecte ale dezvoltării şi bunăstării umane.