ordonanţa 13
Avocatul Poporului a decis să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG prin care au fost modificate Codurile penale. „Nu se justifică adoptarea OUG", este concluzia lui Victor Ciorbea, care contrazice Executivul care a susţinut că ordonanţa este necesară pentru a transpune o directivă a UE. Victor Ciorbea îşi cere scuze pentru că, în urmă cu două zile, a spus că nu poate face acest demers. I-a şi mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis că l-a informat despre existenţa unui precedent în acest sens. Curtea Constituţională nu a anunţat încă data la care va analiza documentul.
Moneda naţională s-a prăbuşit la cel mai scăzut nivel de la începutul anului
Leul îşi pierde din putere, sufocat de valul de proteste şi de instabilitatea politică din ultimele zile. Astăzi s-a prăbuşit la cel mai scăzut nivel de la începutul anului. Este pentru a doua zi consecutiv în care moneda naţională se depreciază şi aduce costuri suplimentare pentru cei care au credite în euro, care îşi cumpără bilete de avion sau vacanţe în străinătate.
Solidaritate cu protestatarii. Mai multe firme au oferit ceai, haine sau cazare celor din Piaţa Victoriei
Valul de proteste din Capitală a generat o reacţie de solidaritate şi printre patronii care au afaceri în Bucureşti. Mulţi dintre ei au oferit alimente şi băuturi calde manifestanţilor, dar şi haine care să-i protejeze de frig. Unii au mers chiar mai departe şi le-au pus la dispoziţie gratis spaţii de cazare.

Primarul de Iaşi Mihai Chirica (PSD) cere abrogarea ordonanţei 13, demisia ministrului Iordache și ca Dragnea să corecteze greșelile comise
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, liderul organizației județene PSD Iași, a declarat joi, într-o conferință de presă, că solicită abrogarea OUG 13/2017 adoptată marți seara de Guvern cu privire la modificarea Codurilor penale, demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, el adăugând că îi solicită și președintelui PSD, Liviu Dragnea, să corecteze "greșelile comise" pentru că "are puterea și responsabilitatea să o facă", transmite Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la un conflict instituţional, în chestiunea Ordonanţei 13
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va sesiza CCR în legătură cu OUG privind modificarea Codurilor Penale. La rândul său, procurorul general Augustin Lazăr şi-a exprimat speranţa că Guvernul va retrage Ordonanţa 13, în cele din urmă.

Liviu Dragnea: Preşedintele României este autorul moral al violenţelor de azi noapte. Premierul Sorin Grindeanu: Nu renunţ la Ordonanţa 13
Ordonanţa 13/2017 nu opreşte procesul în care sunt implicat, a declarat joi preşedintele PSD Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD. El a anunţat că va redeschide Dosarul Referendumului în instanţă. La rândul său, Sorin Grindeanu a spus că nu abrogă Ordonanţa 13 şi nici nu-şi dă demisia. Declaraţiile celor doi au fost transmise LIVE de TVR 1, într-o Ediţie Specială. Înregistrarea integrală a declaraţiilor lor şi conferinţa de presă care a urmat pot fi urmărite în secţiunea VIDEO.

DNA: Sunt acte procedurale în legătură cu adoptarea unor acte normative. MJ: Este o imixtiune! A.Lazăr: Nicio anchetă nu este o imixtiune
Direcţia Naţională Anticorupţie informează că s-a înregistrat o sesizare depusă de mai multe persoane fizice cu privire la posibile fapte în legatură cu modalitatea de adoptare a unor acte normative și că în prezent se efectuează acte procedurale. Ministerul Justiției consideră acest lucru "o gravă imixtiune". Procurorul General Augustin Lazăr a declarat că "nicio anchetă nu este o imixtiune, ori de câte ori există indicii, procurorul trebuie să ţină seama de ele".