ordonanta amnistie
O amnistie ar trebui dată. Asta susţine Rudolph Giuliani în scrisoarea sa critică la adresa DNA şi a justiţiei din România. Liderii coaliţiei au lăudat la unison această scrisoare, pentru care avocatul lui Trump a recunoscut că a primit bani de la o firmă de consultanţă. Cu toate acestea, dezbaterea publică pe amnistie se reaprinde, iar surse social-democrate susţin că se caută soluţii pentru ca un astfel de act normativ să existe până la sfârşitul anului.

Ședința de guvern. Proiecte culturale și investiții pentru CE de Fotbal din 2020
O bibliotecă digitală și un proiect referitor la monumentele istorice - acestea sunt primele acte normative ce au fost adoptate de guvern, în ședința de astăzi. Premierul Viorica Dăncilă a mai vorbit și despre investițiile în vederea pregătirii stadioanelor pentru găzduirea meciurilor de la CE din 2020. Ședința Executivului a venit după întâlnirea de ieri dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă și pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei ordonanţe de urgenţă privind amnistierea şi graţierea unor fapte de corupţie.
K. Iohannis s-a întâlnit cu V. Dăncilă la Palatul Cotroceni. Guvernul: Subiectul a fost Președinția României la Consiliul Uniunii Europene
Aproximativ o jumătate de oră. Atât a durat intâlnirea de dimineaţă dintre preşedintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă. Întrevederea a fost cerută de şeful statului în contextul zvonurilor privind o posibilă ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea faptelor de corupție. Subiectul principal al întâlnirii a fost, potrivit Guvernului, preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Ramona Avramescu are detalii despre discuţiile de la Palatul Cotroceni.

Ședință de guvern la Palatul Victoria. Măsuri privind situații de urgență, persoane cu dizabilități, gestionarea deșeurilor
Premierul Viorica Dăncilă a prezentat câteva din actele normative care urmează să fie adoptate de Guvern, în debutul ședinței de astăzi. Printre ele se numără măsuri privind achiziționarea de elicoptere și de simulatoare de zbor pentru situații de urgență, altele în beneficiul persoanelor cu dizabilități și altele pentru gestionarea deșeurilor. Declarațiile premierului pot fi urmărite în secțiunea VIDEO.

Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la discuții, la Palatul Cotroceni
Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis se vor întâlni, mâine, la Palatul Cotroceni, unde premierul a fost convocat de preşedinte. Tema discuției nu se cunoaște, dar vine pe fondul zvonurilor potrivit cărora Executivul ar da o ordonanță de urgență privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie. De la Palatul Victoria, Luiza Gireadă vine cu toate detaliile.
Opoziția acuză Puterea că pregătește o nouă Ordonanță 13
Mai sunt 3 zile până la finalul sesiunii extraordinare a Parlamentului, dar scena politică e departe de a se liniști. Liberalii acuză guvernul că se pregătește să adopte ordonanţe de urgenţă pe teme sensibile din justiție. Ar putea acorda chiar amnistia unor infracțiuni. Ministrul Justiției neagă, însă, categoric.
Tudorel Toader neagă existența unui proiect de ordonanță privind amnistia și grațierea, la Ministerul Justiției
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, neagă că ar există vreo ordonanţă de urgenţă la ministerul pe care îl conduce privind amnistia și graţierea.