Scrisoarea către "Financial Times" a ministrului Justiției - replica Laurei Codruța Kovesi: Încălcarea legii se constată de către instanța de judecată. Numărul magistraților anchetați stârnește dispute între Toader și DNA

Războiul guvernanţilor de la București cu fosta șefă a DNA a continuat joi și în presa străină. Ministrul Justiției a trimis o scrisoare publicației "Financial Times" privind numărul de magistrați care ar fi cercetați de DNA. Parchetul anticorupție a dezmințit cifrele. Ministrul s-a adresat acestei publicații după ce, în urmă cu câteva zile, aceasta scria că Laura Codruța Kovesi este potrivită pentru funcția de șef al Parchetului european.

DNA reacționează la scrisoarea lui Tudorel Toader către Financial Times și aduce argumente care contrazic datele transmise de ministrul Justiției

Direcția Națională Anticorupție a reacționat la scrisoarea ministrului Justiției Tudorel Toader către ziarul Financial Times, în care acesta susține că nu are nimic personal împotriva Laurei Codruța Kovesi, dar consideră că ea nu ar trebui să ocupe postul de procuror-șef european. DNA aduce două exemple de date din argumentația ministrului "care nu sunt reale". "Pentru corecta informare a opiniei publice, vă prezentăm datele reale, rezultate din statisticile oficiale, privind investigațiile referitoare la magistrați" - transmite instituția, într-un comunicat.

Premierul V. Dăncilă a anunțat modificarea Ordonanței 7: Aprobăm soluţiile convenite cu reprezentanţii CSM şi ai asociaţiilor profesionale în discuţiile de săptămâna trecută

Primul ministru a anunțat, în debutul ședinței de guvern de astăzi, că Executivul va modifica Ordonanța 7, însă nu potrivit avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii tot astăzi, ci conform discuțiilor purtate săptămâna trecută cu unii reprezentanți ai CSM. Proiectul de modificare a Ordonanței 7 a fost avizat negativ în unanimitate astăzi în plenul CSM, magistrații spunând că această nouă ordonanță abrogă doar parțial OUG 7, doar unele articole controversate din ea, în schimb alte prevederei controversate rămân.

Magistrații Tribunalului București protestează până pe 7 martie. Toate dosarele, cu excepţia urgenţelor, amânate timp de o săptămână

Judecătorii Tribunalului București se alătură magistraților din întreaga țară care protestează față de modificările aduse Legilor Justiției de Ordonanța 7. Magistrații vor lua în discuție doar cazurile pe care le consideră urgențe, deși vor intra în sala de judecată, iar programul cu publicul se desfășoară normal. Protestul va dura până pe 7 martie.

"DNA - instituție în pericol de a fi blocată de OUG 7/2019". Mesaj postat pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție

Direcția Națională Anticorupție a decis, în urma Adunării generale care a avut loc marți, să transmită pe pagina de internet a instituției un mesaj public privind riscul blocării activității instituției, ca urmare a ordonanței de urgență 7 și "a paralizării combaterii corupției la nivel înalt", se arată într-un comunicat de presă.