Ostatica de 85 de ani eliberată de Hamas a povestit jurnaliștilor cum a fost capturată de teroriști și cum a fost tratată în captivitate

Yocheved Lifshitz are 85 de ani și este una dintre cele două ostatice israeliene eliberate luni seara de Hamas. Toată viața ei a fost activist pentru pace și, împreună cu soțul ei, încă aflat în mâinile teroriștilor, a ajutat palestinienii bolnavi din Gaza să ajungă la spital. La ieșirea din spitalul din Tel Aviv unde a fost dusă după eliberare, le-a vorbit jurnaliștilor cu vocea stinsă. Fiica ei a tradus pentru presa internațională.

Cele două ostatice israeliene de 79 și 85 de ani eliberate luni de Hamas au ajuns la Tel Aviv. "Am trecut prin iad"

Teroriștii din gruparea Hamas au eliberat din Gaza două ostatice israeliene, în vârstă de 79 și 85 de ani. Ele au fost evacuate din Gaza prin Egipt, iar de acolo au ajuns la un spital din Tel Aviv. Femeile au fost capturate împreună cu soții lor din locuințele aflate în kibbutzul Nir Oz, în apropiere de granița cu Gaza, în timpul atacului terorist Hamas. Soții lor nu au fost încă eliberați. În Israel a ajuns și președintele francez, Emmanuel Macron. Înainte de întrevederile cu oficialii israelieni, Macron a discutat cu rudele ostaticilor de origine franceză, capturați de Hamas. În acest timp, un oficial militar israelian a anunțat că armata este pregătită și mai așteaptă doar instrucțiuni politice pentru operațiunea terestră în Fâșia Gaza. Atenție, sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional!